Video Trump amenință: Voi prelua controlul asupra petrolului iranian dacă nu se ajunge la un acord. SUA au trimis arme protestatarilor

Data actualizării: Data publicării:
trump

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu telefonic acordat Fox News că ia în considerare „preluarea” petrolului iranian în cazul în care nu se ajunge la un acord în curând. Liderul de la Casa Albă a reiterat duminică ultimatumul dat sâmbătă, prin care cere redeschiderea  Strâmtorii Ormuz. 

„Dacă nu ajung la un acord și asta cât mai repede, mă gândesc să arunc totul în aer și să pun mâna pe petrol”, i-a spus Trump unui reporter de la Fox News, adăugând că este convins că Washingtonul poate ajunge la un acord cu Iranul până luni.

Donald Trump a estimat însă că există „şanse bune” de a ajunge la un acord cu Iranul luni, data expirării ultimatumului său adresat Teheranului să redeschidă Strâmtoarea Ormuz.

„Cred că există şanse bune de a ajunge mâine la un acord. Negocieri se desfăşoară chiar acum”, a susţinut președintele american.

Conversația telefonică are loc la scurt timp după ce Trump a avertizat pe Truth Social că SUA vor ataca centrale electrice și poduri din Iran, cerând Teheranului să deschidă Strâmtoarea Ormuz.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În același interviu, Trump spune că, după represiunea sângeroasă a regimului iranian împotriva protestatarilor antiguvernamentali de la începutul acestui an, SUA au încercat să înarmeze protestatarii iranieni trimițându-le arme prin intermediul milițiilor kurde, dar efortul a eșuat deoarece kurzii au păstrat armele.

„Am trimis arme protestatarilor, foarte multe... Și cred că kurzii au luat armele”, spune Trump.

Președintele american a reiterat duminică ultimatumul dat sâmbătă, prin care cere redeschiderea  Strâmtorii Ormuz. Iranul a respins amenințarea până în prezent. 

Citește și: Sala de bal de la Casa Albă, a cărei construcție a fost oprită, are implicații pentru securitatea națională, susțin avocații lui Trump

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...