Trump: China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra TikTok din cauza taxelor vamale

Data publicării:
ilustrație tiktok steaguri China SUA
Donald Trump a făcut presiuni pentru ca rețeaua TikTok să ajungă pe mâinile unui investitor american. Foto: Shutterstock

Donald Trump a declarat că Beijingul a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare TikTok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington.

„Dacă le-aş fi dat o mică reducere a tarifelor, ar fi aprobat acordul în 15 minute”, le-a spus Donald Trump jurnaliştilor la bordul avionului prezidenţial Air Force One. „Asta ne arată puterea tarifelor, nu?”, a continuat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

O lege adoptată în 2024 de Congresul american impune chinezilor de la ByteDance să cedeze controlul asupra TikTok sub sancţiunea interzicerii în Statele Unite.

La scurt timp după întoarcerea sa la Casa Albă la sfârşitul lunii ianuarie, Donald Trump a amânat termenul limită cu 75 de zile, până pe 5 aprilie. L-a prelungit încă o dată cu 75 de zile vineri, la două zile după ce a anunţat o serie de taxe vamale la toate importurile americane, în special de 34% asupra produselor chinezeşti.

Deconectarea ByteDance de aplicaţia TikTok din Statele Unite necesită unda verde din partea companiei-mamă, dar şi a autorităţilor chineze. Însă, nici primii, nici ultimii nu au validat până în prezent ideea de a vinde.

Donald Trump, după ce a încercat să forţeze deconectarea platformei în 2020, a pozat, încă din timpul ultimei campanii prezidenţiale americane, în salvatorul reţelei sociale cu 170 de milioane de utilizatori din Statele Unite.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...