Fosta purtătoare de cuvânt a lui Trump: „Kim Jong Un mi-a făcut cu ochiul”. Trump: „Kim Jong Un s-a dat la tine!”

Sarah Huckabee Sanders si Donald Trump
Sarah Sanders, fost purtător de cuvânt al Casei Albe, și președintele Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Donald Trump i-a spus fostului purtător de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, că va trebui să meargă “în Coreea de Nord și să încaseze una pentru echipă”, după ce Kim Jong-un îi făcuse cu ochiul acesteia, pe vremea când era secretar pentru presă, la un summit din Singapore, în iunie 2018, potrivit The Guardian.

“Kim Jong-un s-a dat la tine! Așa este! S-a dat la tine!”, glumea mulțumit Trump, potrivit noii biografii scrise de Sanders.

“Speaking for Myself” va fi publicată marțea viitorare. The Guardian a obținut o copie.

Față de relatările fostului consilier pentru Siguranţă Naţională, John Bolton, sau ale nepoatei lui Trump, Mary, cartea este un elogiu adus președintelui de către o persoană loială, având subtitlul “Credință, Libertate și Lupta vieților noastre în interiorul Casei Albe conduse de Trump”.

Sanders este dintr-o familie republicană de renume – tatăl său este Mike Huckabee, candidat pentru nominalizarea prezidențială în 2008 și 2016 – și aparent a pus ochii pe cursa pentru postul de guvernator al statului Arkansas.

Însă, Sanders descrie un comportament mitocănesc sau misogin al președintelui și a aghiotanților seniori care ar putea să-i facă pe consilierii de campanie să tresară, în special având în vedere că Trump este în urma lui Joe Biden, în ceea ce privește votul femeilor.

Despre incidentul cu Kim, pe care Trump l-a curtat asiduu în primii doi ani ai președinției sale, Sanders descrie o sesiune la discuțiile de la Singapore în care dictatorul a acceptat “cu greu” un Tic Tac din partea lui Trump, care “a suflat în aer în stil dramatic pentru a-l asigura pe liderul nord-coreean că este doar o bomboană mentolată” și nu o capsulă cu otravă.

Cei doi bărbați au mai discutat despre sport, inclusiv fotbalul feminin. Atunci, potrivit scrierii lui Sanders, ea s-a uitat în sus “văzându-l pe Kim holbându-se la mine. Am făcut contact vizual direct iar Kim a dat din cap părând să-mi facă cu ochiul. Am rămas uimită. M-am uitat cu repeziciune în jos și am continuat să iau notițe.”

„....Tot ce mă gândeam era «Ce tocmai s-a întâmplat? Cu siguranță Kim Jong-un nu m-a marcat!?»”, a scris aceasta.

Ulterior, în limuzina prezidențială în drum spre aeroport, Sanders i-a transmis incidentul lui Trump și a șefului de cabinet de atunci, John Kelly.

“Kim Jong-un s-a dat la tine!”, a spus Trump. “A făcut-o! S-a dat la tine!”.

Sanders, un creștin devotat care discută credința ei în carte, nu atribuie citatul președintelui, însă scrie că i-a spus lui Trump că nu e ceea ce a vrut să facă, afirmând: „Domnule, vă rog să încetați”.

Kelly l-a susținut pe președinte iar Trump a glumit: “Ei bine, Sarah, e decis. Vei merge în Coreea de Nord și vei încasa una pentru echipă! Soțului și copiilor tăi le va fi dor de tine, dar vei fi o eroină pentru țara ta!”.

Potrivit lui Sanders, Trump și Kelly “au urlat de râs” în mașină.

Trump s-a întâlnit cu Kim de trei ori – în Singapore, Hanoi și în zona demilitarizată dintre Coreea de Nord și Sud. Nu l-a convins pe Kim să renunțe la arme nucleare, despre care Sanders spune că ar fi nevoie de un miracol.

De fapt, potrivit observatorilor, Pyongyang a mărit arsenalul său în mod semnificativ. Criticii lui Trump mai spun că abordarea sa față de Kim a dăunat relațiilor cu aliați cheie, inclusiv Seul.

În propria sa biografie despre administrația Trump, Bolton nu menționează incidentul din Singapore descris de Sanders, deși el spune că Trump vorbea cu Kim despre sport și “împărțea bomboane mentolate”. Bolton mai spune că aghiotanții președintelui n-au vrut să-l lase pe Trump singur cu Kim, ca nu cumva să facă concesii dăunătoare.

Sanders descrie alte aspecte ale politicii lui Trump față de Coreea de Nord, inclusiv interacțiunile cu Dennis Rodman, fostul star NBA care a stabilit o relație unică cu Kim, și eliberarea a trei americani în mai 2018 după ce aceștia fuseseră reținuți în Pyongyang.

Ea nu îl menționează pe Otto Warmbier, un student din Ohio reținut în Coreea de Nord înaintea repatrierii sale către SUA în iunie 2017, care a fost în comă și a arătat semne de tortură. Tânărul de 22 de ani a murit la scurtă vreme după.

Părinții lui Warmbier au spus că “Kim și regimul său dăunător....sunt responsabili de o cruzime și lipsă de umanitate de neimaginat. Nicio scuză sau laudă nu poate schimba asta.”

Deși Trump a recunoscut în Hanoi că “unele lucruri foarte rele i s-au întâmplat lui Otto”, el a adăugat: “Kim îmi spune că nu a știut despre asta și îl voi crede pe cuvânt”.

Redactor: Alexandru Costea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate