Trump îi va cere lui Merkel sfaturi privind relaţia cu Putin

Data actualizării: Data publicării:
Angela Merkel Gives Statement Following Trump Election Victory
Foto: Gulliver/GettyImages

Preşedintele american Donald Trump îi va cere cancelarului Angela Merkel sfaturi despre cum să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin, au declarat vineri oficiali americani, în condiţiile în care liderii de la Washington şi Berlin se vor întâlni săptămâna viitoare, relatează agenția Reuters, preluată de News.ro.

Angela Merkel Gives Statement Following Trump Election Victory
Foto: Gulliver/GettyImages

Cancelarul Angela Merkel va fi primită la Casa Albă marţi, unde va avea discuţii cu Trump şi apoi vor susține o conferinţă de presă comună. Aceasta va fi prima lor întâlnire personală de la învestirea în funcţie a noului preşedinte american, la 20 ianuarie.

„Aşteptările mele sunt că vor avea o întâlnire foarte pozitivă, cordială”, a spus unul dintre oficialii citaţi sub acoperirea anonimatului.

Trump şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a avea relaţii mai bune cu Rusia, însă o parte dintre membrii cabinetului său sunt sceptici.

„Preşedintele va fi foarte interesat să audă opiniile cancelarului privind experienţa sa în interacţiunile cu Putin”, a explicat un oficial. „Va fi foarte interesat să audă punctele ei de vedere despre cum este să ai de-a face cu ruşii”, a adăugat el.

Trump îi va cere sfatul lui Merkel în privința rolului pe care îl pot juca Statele Unite în eforturile diplomatice de rezolvare a conflictului din estul Ucrainei.

Potrivit oficialilor, Trump este impresionat de modul în care conduce Merkel, în special în ceea ce priveşte rolul Germaniei, alături de Franţa, în conflictele din Ucraina şi Afganistan.

Trump a criticat aliaţii NATO care, potrivit lui, nu alocă suficienţi bani pentru apărare. Sursele citate de Reuters avertizează că Trump va ridica această problemă în cursul întâlnirii cu şefa Guvernului de la Berlin, căreia îi va cere să crească bugetul militar.

„Suntem încurajaţi de hotărârea Guvernului german de a atinge pragul NATO de alocare a 2% din PIB pentru apărare până în 2024”, a spus oficialul. „Preşedintele crede că toţi aliaţii ar trebui să împartă povara apărării”, a adăugat el.

Merkel și Trump ar urma să discute despre nivelul cheltuielilor Germaniei pentru apărare în cadrul NATO, despre conflictul din Ucraina, despre refugiaţii sirieni, UE şi alte dosare, au declarat trei înalţi oficiali din administraţia Trump.

În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2016, Trump a criticat-o frecvent pe Merkel pentru politica sa de primire a refugiaţilor, promiţând că el va introduce controale mai dure, dacă va câştiga scrutinul.

La rândul ei, Merkel a condus corul de critici faţă de eforturile lui Trump de a interzice intrarea în SUA a cetățenilor din şapte ţări cu populaţie majoritar musulmană, o listă care a fost redusă între timp la şase țări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...