Trump le cere ambasadorilor numiți politic de Obama să plece din posturi

Data actualizării: Data publicării:
ambasada bun

Echipa de tranziție a președintelui ales al SUA, Donald Trump, a emis un ordin general prin care cere ca ambasadorii numiți politic de Barack Obama să plece din posturi până la data învestirii noului șef al Administrației americane, potrivit mai multor diplomați familiarizați cu planul respectiv, care întrerupe o tradiție de decenii, refuzând să le mai acorde acestor trimiși externi și cea mai mică „perioadă de grație”, scrie vineri cotidianul New York Times.

ambasada bun

Ambasadorul SUA în Noua Zeelandă, Mark Gilbert, a confirmat pentru Reuters informația, precizând că ordinul a fost emis „fără excepții” și transmis printr-o telegramă concisă a Departamentului de Stat pe 23 decembrie. „Voi pleca pe 20 ianuarie”, a scris ambasadorul Mark Gilbert într-un mesaj pe Twitter.

New York Times citează surse diplomatice conform cărora administrațiile americane anterioare, atât democrate, cât și republicane, au acordat în mod tradițional prelungiri pentru a le permite câtorva ambasadori, mai ales celor având copii de vârstă școlară, să mai rămână la post pentru câteva săptămâni sau luni.

Ambasadorii „politici”, mulți dintre ei donatori majori care au fost numiți în funcție în virtutea relațiilor apropiate cu președintele, pleacă aproape întotdeauna la sfârșitul mandatului, spre deosebire de diplomații de carieră, care adesea rămân în posturi.

Departamentul de Stat și echipa de tranziție a lui Trump nu au fost disponibili deocamdată pentru comentarii.

Ordinul amenință să lase pentru mai multe luni Statele Unite fără reprezentanți confirmați oficial de Senat în țări foarte importante precum Germania, Marea Britanie sau Canada, remarcă New York Times.

Un responsabil de rang înalt al echipei de tranziție a lui Trump a explicat, pentru aceeași publicație, că în spatele deciziei nu se află o rea intenție, ea fiind menită doar să garanteze că trimișii în străinătate ai administrației Obama vor părăsi guvernarea la termen, la fel ca mii de asistenți politici de la Casa Albă și din agențiile federale.

Donald Trump a adoptat o poziție dură față de posibilitatea ca oficiali numiți politic de Obama să fie menținuți în funcții, în contextul în care se pregătește de preluarea președinției la 20 ianuarie și își propune să întoarcă multe dintre realizările emblematice, în plan intern și de politică externă, ale predecesorului său, mai scrie cotidianul newyorkez.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri