Trump Organization renunţă la eticheta „Made in the USA” pentru noul său smartphone T1

Data actualizării: Data publicării:
trump smartphone t1
Foto: Colaj fotografii Profimedia

Trump Organization a retras menţiunea potrivit căreia noul său smartphone, T1, ar fi fabricat în Statele Unite, după apariţia unor îndoieli legate de fezabilitatea producţiei acestuia pe teritoriul american la un preţ de doar 499 de dolari, transmite CNBC, citată de News.ro.

Dispozitivul, de culoare aurie, a fost prezentat de Trump Mobile la începutul lunii, fiind promovat iniţial pe site-ul oficial cu mesajul: „Telefonul nostru T1 FABRICAT ÎN SUA este disponibil acum pentru precomandă”. Însă referinţa la originea producţiei a fost complet eliminată ulterior, schimbare observată prima dată de publicaţia The Verge.

Pagina dedicată telefonului menţionează acum doar că are „un design mândru american” şi că este „adus la viaţă chiar aici, în SUA”, fără a clarifica dacă asamblarea efectivă are loc pe teritoriul american.

Deşi un purtător de cuvânt al Trump Organization, Chris Walker, a declarat pentru CNBC că „telefoanele T1 sunt fabricate cu mândrie în America”, experţii consultaţi de aceeaşi publicaţie sunt sceptici. Potrivit acestora, este foarte probabil ca telefonul să fie produs în China de un furnizor terţ, întrucât SUA nu deţine în prezent infrastructura completă necesară pentru fabricarea smartphone-urilor la scară largă.

Specificaţiile tehnice, modificate după anunţul iniţial

Controversa nu se limitează la locul de fabricaţie. Alte detalii de pe site-ul oficial au fost de asemenea modificate. Iniţial, se anunţa că T1 va avea un ecran AMOLED de 6,8 inch şi 12 GB memorie RAM, dar versiunea actualizată menţionează un ecran AMOLED de doar 6,25 inch, iar referinţa la memoria RAM a fost eliminată complet.

Este neobişnuit ca o companie să modifice specificaţiile tehnice ale unui telefon după lansare, mai ales în lipsa unei explicaţii publice. CNBC a solicitat clarificări suplimentare din partea Trump Organization privind aceste schimbări.

O miză politică: relocarea producţiei tehnologice în SUA

Donald Trump a făcut din relocarea producţiei tehnologice una dintre priorităţile sale, concentrându-se iniţial pe extinderea capacităţilor americane de producţie de semiconductori. Mai recent, el a pus accent pe industria smartphone-urilor şi a criticat în mod repetat Apple pentru producţia realizată în Asia, cerând companiei să fabrice iPhone-ul în SUA.

Deocamdată, rămâne neclar dacă T1 va fi într-adevăr fabricat în America, sau dacă retorica patriotică serveşte mai degrabă un scop simbolic decât unul industrial.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro