Sari la conținut

Trump va scoate Irakul de pe lista țărilor vizate de restricțiile de călătorie

Președintele american Donald Trump va scoate Irakul de pe lista țărilor vizate de restricțiile de călătorie în SUA în noul ordin executiv pe care urmează să-l semneze luni, a anunțat o sursă de la Casa Albă citată de Reuters. Gestul său survine după ce o primă încercare a președintelui de a limita accesul unor străini pe teritoriul SUA a fost blocată de justiție.

President Elect Trump Continues His "Thank You Tour" In Grand Rapids, Michigan

Foto: Gulliver/Getty Images

Potrivit înaltului oficial citat de Agerpres, noul ordin prezidențial va menține interdicția de acces în SUA timp de 90 de zile impusă cetățenilor din șase țări majoritar musulmane, și anume Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen. Irakul a fost scos de pe lista țărilor cuprinse în documentul inițial, emis la 27 ianuarie, deoarece guvernul de la Bagdad a impus noi proceduri de verificare și datorită cooperării cu SUA în combaterea militanților Statului islamic.

Mii de irakieni luptă de mai mulți ani alături de militarii americani sau lucrează ca translatori, după invazia din Irak lansată de SUA în 2003, iar o parte din ei au fost nevoiți să se mute în Statele Unite, după ce au primit amenințări pentru colaborare cu americanii.

Autoritățile irakiene au salutat deja decizia Casei Albe, Ministerul irakian de Externe exprimându-și într-un comunicat "profunda ușurare". "Este un pas important în direcția cea bună și consolidează alianța strategică dintre Bagdad și Washington în numeroase domenii și în prim-planul luptei împotriva terorismului", se arată în comunicatul Ministerului de Externe de la Bagdad.

Sursa de la Casa Albă citată de Reuters a mai menționat că noul ordin executiv ce urmează să fie semnat luni de președintele republican va asigura că zeci de mii de persoane din țările vizate ce au reședință legală permanentă în SUA nu vor fi afectate de restricțiile de călătorie.

Totodată, va fi stabilită o singură perioadă de 120 de zile de suspendare, după ce ordinul inițial bloca intrarea în SUA a cetățenilor din cele șapte țări timp de 90 de zile, precum și a tuturor refugiaților timp de 120 de zile. Acest termen îi va avea în vedere și pe refugiații din Siria, al căror acces în SUA era interzis pe termen nedefinit în primul ordin.

Oficialul citat a mai spus că agențiile guvernamentale ale SUA urmează să stabilească dacă Siria sau alte țări au făcut suficiente progrese în materie de securitate pentru a fi acceptate din nou în programul de primire de refugiați. Noul ordin lansează o perioadă de 90 de zile în care Ministerul Securității Interne va trebui să definească o serie de cerințe de a căror îndeplinire va depinde accesul deplin al țărilor la programele de intrare în SUA.

În ce privește țările care nu îndeplinesc aceste criterii, Departamentul de stat, Ministerul Securității Interne și agențiile de informații americane pot face recomandări privind eventuala impunere a unor restricții.

Etichete: donald trump , tari restrictii sua , irak restrictie sua

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale