Un judecător a anulat interdicţia impusă de Trump la Casa Albă împotriva CNN, MSNOW şi Politico

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Profimedia
Din articol

Un judecător federal i-a ordonat joi preşedintelui SUA, Donald Trump, să restabilească accesul la Casa Albă pentru jurnaliştii de la CNN, MS NOW şi Politico, afirmând că interdicţia impusă celor trei instituţii media este, probabil, neconstituţională, relatează Reuters.

Într-un eşec major pentru Trump într-una dintre cele mai mari bătălii ale sale cu presa, judecătorul federal districtual Tim Kelly a emis ordonanţa în cadrul unui proces intentat de organizaţiile media pentru a contesta interdicţia pe care preşedintele republican a anunţat-o în data de 18 septembrie.

Trump declarase pe reţelele sociale că cele trei instituţii media „nu ar trebui să poată scrie sau difuza în mod constant FICŢIUNE şi MINCIUNI”, iar avocaţii Departamentului Justiţiei au încercat să justifice interdicţia invocând motive de securitate naţională.

Judecătorul a dispus însă ca Preşedinţia americană să restabilească imediat accesul celor trei instituţii de presă la Casa Albă. Instanţa din Districtul Columbia a emis o ordonanţă provizorie împotriva interdicţiei, ceea ce înseamnă că accesul CNN, MS NOW şi Politico trebuie restabilit pentru o perioadă de 14 zile.

Citește și

Trump interzice accesul jurnaliştilor CNN, MSNOW şi Politico la Casa Albă. „Vor urma şi alte media care răspândesc informaţii false”

Judecătorul Kelly a constatat că revocarea legitimaţiilor de presă ale reporterilor s-a făcut fără „o procedură echitabilă adecvată din punct de vedere constituţional”, potrivit hotărârii emise joi dimineaţă, transmite CNN. „«Regula generală» este că «persoanele trebuie să primească o notificare şi să aibă posibilitatea de a fi ascultate înainte ca Guvernul să le priveze» de un interes protejat constituţional”, a scris Kelly. Or, administraţia Trump nu i-a notificat pe reporteri cu privire la posibilitatea de a contesta decizia sa decât miercuri, la câteva zile după ce legitimaţiile au fost confiscate.

Trump a anunţat interzicerea celor trei instituţii media într-o postare făcută vineri pe reţelele sociale, scriind că le exclude „ca urmare a «relatării» constante de ŞTIRI FALSE!”. El a avertizat: „Vor urma şi alte instituţii media care difuzează ştiri false”.

Proces

Cele trei instituţii de presă au intentat un proces, solicitând suspendarea sau anularea completă a interdicţiei. În documentele depuse la instanţă şi în cadrul unei audieri care a avut loc miercuri, un avocat al instituţiilor de presă a susţinut că interdicţia contravine hotărârilor judecătoreşti anterioare, încalcă dreptul la un proces echitabil şi a fost emisă doar din cauza dispreţului lui Trump faţă de jurnalişti.

Avocaţii administraţiei au ripostat, afirmând că decizia lui Trump includea o procedură de apel - una care a fost detaliată abia în scrisorile trimise agenţiilor la câteva zile după anunţarea interdicţiei, precizează CNN.

În cadrul şedinţei de miercuri privind cererea de emitere a unui ordin de restricţie temporar, avocatul Departamentului Justiţiei, Michael Velchik, a susţinut că CNN, MS NOW şi Politico au pus în pericol securitatea naţională prin reportajele lor şi că Trump are dreptul de a decide cine poate avea acces la Casa Albă.

Ted Boutrous, reprezentantul organizaţiilor de ştiri, a menţionat, printre altele, că un singur articol al CNN, citat de administraţie pentru a evidenţia motivul pentru care cele trei instituţii erau excluse, a fost scris de un reporter cu acces la Casa Albă şi că articolele citate „sunt doar reportaje obişnuite”. În hotărârea sa, judecătorul Kelly a luat act de acest lucru şi a menţionat că articolul CNN invocat ca motiv de securitate naţională - un reportaj despre reconstrucţia unui buncăr sub Aripa de Est - fusese publicat cu luni înainte ca acreditarea de presă a jurnalistei Betsy Klein să fie reînnoită în această vară.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Stagiul complet de cotizare s-a modificat în octombrie. Cine va munci mai mult înainte să se pensioneze?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...