Sari la conținut

Un militar american, judecat după ce a jurat credinţă ISIS şi a ameninţat cu un atac armat

Un militar american din Hawaii a jurat credinţă organizaţiei teroriste Statul Islamic, a ajutat la cumpărarea unei drone pentru a fi folosită împotriva forţelor americane şi a declarat că vrea să îşi folosească puşca pentru a “ucide numeroase persoane”, a anunţat FBI.

ikaika kang

Foto: Heavy

Ikaika Kang, sergent, a compărut luni în instanţă într-un tribunal federal din Honolulu, după ce a fost reţinut sâmbătă, pentru terorism.

Printre acuzaţiile care îl vizează se numără faptul că militarul ar fi copiat documente militare secrete în 2015 şi că a vrut să le transmită organizaţiei teroriste. De asemenea, el i-ar fi jurat credinţă liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

Paul Delacourt, agentul special FBI însărcinat cu biroul din Hawaii, a dat asigurări că niciun document nu a ajuns la Statul Islamic.

Documentele depuse de FBI în instanţă arată că ancheta care îl vizează pe militarul în vârstă de 34 de ani durează de un an. Pe parcurs, mai mulţi agenţi FBI s-au prezentat drept membri ISIS şi au discutat sau s-au întâlnit cu Ikaika Kang.

Sâmbătă, când a fost reţinut, un om al legii a mers la locuinţa lui Kang, dându-se drept susţinător al organizaţiei jihadiste. Cei doi s-au filmat prezentând tehnici de luptă. Militarul era convins că filmările vor fi duse în Orientul Mijlociu, pentru a învăţa militanţii să lupte împotriva forţelor americane.

În plus, soldatul, specialist în arte marţiale, a ajutat la cumpărarea unei drone ce urma să fie folosită pentru a ajuta soldaţii ISIS să scape de tancurile americane.

Armata i-a revocat în 2012 autorizaţia de securitate lui Kang, care a fost controlor de trafic aerian la aeroportul militar Wheeler din Hawaii. El ar fi făcut comentarii pro-islamiste la muncă şi ar fi ameninţat că îşi va ucide colegii. Kang a obţinut autorizaţia înapoi un an mai târziu, după ce a îndeplinit condiţiile cerute de armată.

Cu toate acestea, documentele depuse de FBI în instanţă arată că armata consideră că Ikaika Kang s-a radicalizat în 2016.

Militarul are două arme înregistrate pe numele său – o puşcă de asalt AR-15 şi un pistol. După atacul armat de vara trecută, de la clubul Pulse din Orlando, el a spus unei surse citate sub acoperirea anonimatului că “autorul a făcut ceea ce trebuia” şi că “America este singura organizaţie teroristă din lume”. De asemenea, el ar fi declarat la un moment dat că “Hitler a avut dreptate (…) prin uciderea în masă a evreilor”.

Kang s-a înrolat în armată în decembrie 2001, la câteva luni după atacurile din 11 septembrie. El a servit în Irak din martie 2010 până în februarie 2011 şi în Afganistan din iulie 2013 până în aprilie 2014.

Etichete: terorism , soldat american , isis , arestat pentru terorism , soldat american arestat , ikaika kang , credinta isis

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale