Sari la conținut

„Urzeala tronurilor” în variantă modernă. Saga legăturilor dintre Donald Trump şi Rusia continuă

Saga legăturilor dintre Donald Trump şi Rusia continuă. Ambasadorul Moscovei la Washington susţine că a discutat anul trecut cu actualul procuror general al Statelor Unite despre campania electorală americană. 

Informaţia apare în cotidianul The Washington Post, care scrie că diplomatul rus şi Jeff Sessions au vorbit despre „lucruri importante pentru Moscova”. În acel moment, Sessions era consilierul lui Donald Trump, iar dezvăluirile de acum aruncă o nouă umbră de îndoială asupra declaraţiilor sale anterioare. Iniţial, el spusese că nu a avut niciun fel de întâlnire cu oficiali ruşi, în timpul campaniei din 2016. A recunoscut apoi că aceste întâlniri au existat, dar că nu au avut legătură cu campania. Iar acum, se vede nevoit să nege cele declarate de ambasadorul rus. Prin purtătorul său de cuvânt, Jeff Sessions a transmis că discuţiile cu diplomatul nu au influenţat în nici un fel cursa electorală.

Ambasadorul Rusiei le-a dezvăluit superiorilor săi de la Moscova că a discutat subiecte ce ţin de campania republicană, inclusiv probleme politice importante pentru guvernanţii ruşi. Dezvăluirile ambasadorului rus, Serghei Kisliak, despre două conversaţii purtate cu Sessions au fost interceptate de agenţiile de spionaj americane, care se ocupau cu monitorizarea comunicaţiilor oficialilor ruşi de rang înalt, atât în Statele Unite, cât şi în timpul întoarcerii acestora în Rusia.

Un fost oficial a precizat că interceptările agenţiilor de informaţii dezvăluie că Sessions şi Kisliak au purtat discuţii „substanţiale” despre o serie de subiecte care privesc poziţia lui Trump vizavi de probleme de interes pentru Rusia şi perspectiva relaţiilor ruso-americane în timpul administraţiei republicane de la Casa Albă.

 Noile dezvăluiri ar putea să genereze noi probleme pentru Sessions într-un moment în care poziţia sa pare să fie din ce în ce mai slabă în administraţia Trump.

Preşedintele Trump şi-a exprimat, săptămâna aceasta, nemulţumirea în legătură cu recuzarea lui Sessions din orice anchetă legată de interferenţele ruse în alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi presupusele contacte dintre asociaţii campaniei republicane şi agenţii Kremlinului. De asemenea, preşedintele american şi-a exprimat regretul în legătură cu nominalizarea lui Sessions pentru conducerea Departamentului de Justiţie şi l-a atacat pe acesta pentru „răspunsurile proaste” pe care le-a dat în timpul audierii pentru confirmare din Senat.

Merită amintit că oficialii americani recunosc posibilitatea ca ambasadorul Kisliak să fi exagerat natura interacţiunilor pe care le-a avut cu Sessions, atunci când a discutat cu superiorii săi de la Moscova. Totuși, oficialii americani care au acces la rapoartele agenţiilor de informaţii susţin că Kisliak - care şi-a încheiat recent mandatul de ambasador al Rusiei în Statele Unite - are reputaţia că descrie cu acurateţe detaliile interacţiunilor pe care le-a avut cu politicienii de la Washington.

Audiere secretă pentru fiul președintelui

Pe de altă parte, liderii Comisiei judiciare din Senat au ajuns la o înţelegere cu fiul cel mare al preşedintelui, Donald Trump Jr., şi cu fostul manager al campaniei republicane, Paul Manafort, prin care cei doi au acceptat să fie audiați, dar în spatele uşilor închise. Înțelegerea s-a făcut pentru a evita o citație la Capitoliu și, implicit, o audiere publică.

„Nu vom emite citaţii, atât timp cât se vor prezenta la audierea de miercuri, dar ne rezervăm dreptul să procedăm în viitor la o asemenea acţiune”, se arată într-o declaraţie comună semnată de liderii Comisiei judiciare din Senat, Chuck Grassley şi Dianne Feinstein.

Săptămâna trecută, fiul preşedintelui american a dezvăluit că este gata să depună mărturie sub jurământ cu privire la întâlnirea pe care a avut-o în iunie 2016 cu avocata rusă Natalia Veselniţkaia, care ar fi urmat să-i dea informaţii compromiţătoare despre democrata Hillary Clinton.

Toate aceste evoluții vin în contextul în care la Casa Albă s-a creat oarecare agitație, după demisia surprinzătoare a purtătorului de cuvânt al lui Donald Trump, Sean Spicer, care nu ar fi fost de acord cu numirea unui nou director de comunicare, în persoana unui om de afaceri apropiat de președinte, Antonio Scaramucci.

Imediat după anunţ, presa americană a scris că Spicer a luat decizia fiindcă a fost nemulţumit de persoana pe care Donald Trump o alesese pentru funcţia de director de comunicare, alegere pe care ar considera-o nepotrivită.

Scaramucci, venit din mediul de afaceri de pe Wall Street, a fost implicat în campania electorală din 2016 pentru alegerea președintelui. El se va ocupa de strategia generală în relațiile cu mass-media, în timp ce secretarul de presă — purtătorul de cuvânt — interacționează direct cu ziariștii, practic în fiecare zi. Postul de director de comunicare era vacant din luna mai, după demisia lui Michael Dubke.

Schimbările la vârful echipei de comunicare a președintelui Trump au avut loc în aceeași zi cu două demisii din echipa sa privată de juriști, angajată pentru a-l apăra în ancheta privind relațiile cu Rusia în timpul campaniei electorale.

Într-un interviu pentru Fox News, Sean Spicer a vorbit despre motivele plecării sale, după doar şase luni în această funcţie.

- Cred că era în interesul Departamentului de comunicare să nu existe prea mulţi bucătari în bucătărie. De-abia aştept să petrec mult timp alături de copiii mei, de soţia mea, a spus Spicer.

- Te-ai gândit mult timp înainte să iei această decizie?

- Nu.

- Prin urmare, a fost ceva brusc.

- Ei bine, am ştiut că e un lucru pe care trebuie să-l fac...cred că am nişte repere morale destul de bune. A fost o onoare, un privilegiu să fiu în slujba acestui preşedinte, în slujba acestei ţări, nu-i voi putea mulţumi niciodată suficient preşedintelui pentru ceea ce am reuşit să realizez.


Ironii a la Lavrov

De celaltă parte, atenţia copleşitoare dată de presa americană întâlnirilor dintre Donald Trump şi Vladimir Putin e luată în râs de ruşi. Într-un interviu pentru NBC, șeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, a comparat participarea celor doi lideri la summitul G20 cu mersul la grădiniţă şi a lăsat să se înţeleagă că nu e exclus ca cei doi şefi de stat să fi discutat chiar de mai multe ori pe parcursul celor două zile ale reuniunii de la Hamburg.

- Ştim că preşedintele Putin şi preşedintele Trump s-au văzut de trei ori la G20. A fost, desigur, întâlnirea bilaterală, apoi cina şi apoi...

- Poate au mers şi la baie împreună, asta ar fi a patra întâlnire, i-a răspuns jurnalistului șeful diplomației ruse.

- Voiam să spun că au fost filmaţi în timp ce-şi strângeau mâna. Şi asta voiam să vă întreb dacă s-au mai văzut şi pe holuri, au mai fost ocazii în care s-au văzut?

- Când te aduc părinţii la grădiniţă, nu socializezi cu alţi copii cât aştepţi să mergi în clasă?

- Vorbim totuşi de G20, nu de o grădiniţă.

- Şi acolo e o cameră unde sunt primiţi înainte de începerea evenimentului. Aşa că s-ar putea să se fi întâlnit de mai mult de trei ori.

Această discuție a fost generată de scandalul care s-a creat după ce Donald Trump ar fi ascuns aproape două săptămâni faptul că a avut o a doua conversaţie cu Vladimir Putin, la summitul G20 de pe 7 iulie, în timpul dineului.

Citiți și :

Ce spune Trump despre „discuția secretă” cu Vladimir Putin

Noi dezvăluiri în scandalul cu rușii în care este implicat Donald Trump jr.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a demisionat din cauza unui bancher, prieten cu Trump

Trump, declarații surprinzătoare într-un interviu pentru „The New York Times”

(surse: Digi24, News.ro, Agerpres)

 

Etichete: SUA , Vladimir Putin , Rusia , Serghei Lavrov , donald trump , jeff sessions , donald trump jr , audieri congres , relatii rusia trump , scandal trump rusia , schimbari casa alba

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale