Vicepreședintele SUA le cere ţărilor baltice să nu ia în serios declaraţiile lui Donald Trump privind NATO

Data publicării:
Joe Biden - Guliver GettyImages

Vicepreşedintele american Joe Biden, aflat într-o vizită în ţările baltice, le-a cerut marţi liderilor celor trei state să nu ia în serios declaraţiile candidatului republican la preşedinţie, Donald Trump, care a pus sub semnul întrebării angajamentul Statelor Unite de a apăra aliaţii NATO în faţa unei agresiuni ruse, relatează Reuters, citat de News.ro.

Joe Biden - Guliver GettyImages-1
Foto: Guliver / GettyImages

În cursul vizitei sale în Letonia, Biden a sugerat că Trump, care nu a fost ales niciodată în nicio funcţie, nu înţelege garanţiile de apărare reciprocă din cadrul NATO, cunoscute drept Articolul 5.

Vreau să fie foarte clar pentru toţi oamenii din ţările baltice: ne-am dat cuvântul sacru de onoare, noi, Statele Unite ale Americii (...), faţă de Tratatul NATO şi de Articolul 5”, a spus Biden. „Faptul că uneori auziţi ceva de la un candidat la preşedinţie din celălalt partid (...) nu ar trebui luat în serios”, a adăugat el.

Atât democraţii, cât şi republicanii susţin toate angajamentele asumate prin Tratatul NATO, a dat asigurări Biden, în prezenţa şefilor de stat din toate cele trei ţări baltice.

Este important pentru noi să fim pregătiţi, toate părţile, să ne confirmăm parteneriatul strategic (...) şi suntem siguri că, indiferent de schimbările de după alegerile din Statele Unite, angajamentul lor (...) faţă de NATO, faţă de regiunea baltică, va continua”, a declarat preşedinta Lituaniei Dalia Grybauskaite, care a vorbit după Biden.

Vizita lui Biden vine pe fondul intensificării tensiunilor cu Rusia în regiune, dar şi al unei nervozităţi în rândul aliaţilor NATO faţă de Trump, care a sugerat că ar putea abandona angajamentele asumate în cadrul Alianţei de a apăra automat toate statele membre.

Lituania, Letonia şi Estonia, cele trei ţări baltice care şi-au câştigat independenţa la începutul anilor 1990, după ce fuseseră anexate de Uniunea Sovietică, se tem că vor fi în prima linie în cazul unui conflict cu Rusia.

Luna trecută, liderii NATO au convenit să desfăşoare forţe militare suplimentare în statele baltice şi în estul Poloniei, dar şi să sporească patrulele aeriene şi maritime, pentru a-şi linişti aliaţii din regiune, îngrijoraţi în legătură cu ameninţarea reprezentată de Moscova.

Rusia prezintă adesea NATO drept un agresor ai cărei membri transferă trupe şi echipamente militare tot mai adânc pe fostul teritoriu sovietic, pe care îl consideră sfera sa de influenţă.

Trump candidează la Casa Albă împotriva democratei Hillary Clinton, care şi-a exprimat angajamentul faţă de NATO. Clinton conduce în sondaje.

Omul de afaceri new-yorkez a declarat că Statele Unite nu vor apăra în mod automat ţările baltice în cazul unei eventuale agresiuni ruse, ci vor analiza mai întâi contribuţia acestor state la Alianţă.

Miercuri, Biden va merge în Turcia, unde se va întâlni cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi cu premierul Binali Yildirim, înainte de a vizita Suedia, unde va discuta despre criza solicitanţilor de azil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
O bunică de 88 de ani a zburat pentru prima dată cu avionul. Pilotul a fost chiar nepotul ei: “M-am simțit ca...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
La Toya Jackson stârnește îngrijorare cu silueta sa subțire: "Doamne, nici brațul meu nu încape în cizma...
Film Now
Sofia Vergara, seducătoare la Paris. Rochie șic, zâmbet cuceritor. Actrița are o avere de aproape 200 de...
Adevarul
Soldații ucraineni din prima linie, avertismente cu privire la dronele Shahed lansate de Iran în Orientul...
Newsweek
Caz revoltător. Pensionar cu 1.230 lei pensie după aproape 30 ani contributivi. De ce nu e un caz singular?
Digi FM
Camila Cabello a împlinit 29 de ani și a sărbătorit împreună cu iubitul miliardar. Tort cu trandafiri și mii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Kristen Bell reacționează după ce s-a vehiculat că ar fi primit un salariu de 60 de milioane de dolari pentru...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii