VIDEO. Americanii care rămân să înfrunte „monstrul” Florence: „Vom scăpa, cu voia Domnului”

Data actualizării: Data publicării:
Carolinas Prepare As Hurricane Florence Approaches
ATLANTIC BEACH, NC - SEPTEMBER 13: Waves crash underneath the Oceanana Pier as the outer bands of Hurricane Florence being to affect the coast September 13, 2018 in Atlantic Beach, United States. Coastal cities in North Carolina, South Carolina and Virginia are under evacuation orders as the Category 2 hurricane approaches the United States. (Photo by Chip Somodevilla/Getty Images)

Uraganul Florence este foarte aproape de coasta de est a Statelor Unite. Deşi a fost retrogradat la categoria 1, efectele sale sunt la fel de periculoase ca în cazul unui uragan de categoria 4. Mai mult, furtuna se deplasează lent, deci vremea rea va dura cel puţin 48 de ore. Se aşteaptă ca valurile să pătrundă pe uscat pe o distanţă de până la 4 kilometri. Şi vântul este o problemă. Sunt rafale care ajung la 160 de kilometri pe oră, iar aproape 200.000 de oameni din Carolina de Nord nu mai au energie electrică. În plus, 1.300 de zboruri au fost anulate.

Americanii de pe coasta de est au început deja să simtă efectele uraganului Florence, deşi furtuna este încă departe de ţărm. Plouă abundent, viteza vântului a trecut de 100 de kilometri pe oră iar apa a ajuns pe străzile de lângă plaje.

Roy Cooper, guvernatorul Carolinei de Nord: Nu ne confruntăm cu ce e mai rău, încă. Sunt doar avertismente pentru ce urmează. Ca să supravieţuim acestei furtuni trebuie anduranţă, lucru în echipă, bun simţ şi răbdare. Deşi ne aflăm încă la început, ştim deja că vom avea nevoie de multe resurse pentru reconstrucţie.

Doar în Carolina de Nord, specialiştii se aşteaptă că cadă o cantitate de precipitaţii suficientă să umple 15 milioane de bazine olimpice de înot.

Derek Van Dam, jurnalist CNN: Opt luni de ploaie în 48 de ore? Este astronomic, George! Cum măsori asta? Ne imaginăm zile ca asta, dar realitatea este aici, oamenii o înfruntă în Carolina de Nord şi de Sud. De asemenea, 48 de ore de furtuni tropicale şi vânt, 24 de ore de rafale de furtună, cu 120 km/h? Sunt puţine construcţii care pot rezista la asta. Şase centrale nucleare se află în zona care va fi afectată de Florence. Autorităţile au dat asigurări că au fost luate toate măsurile de precauţie, pentru a fi evitat orice accident nuclear. Centrala nucleară Brunswick se află la 16 kilometri de Carolina Beach. Există personal de permanenţă, care se asigură că lucrurile funcţionează, dar au închis cele două unităţi de răcire şi urmăresc foarte îndeaproape furtuna.

Peste 1,7 milioane de oameni au primit ordin de evacuare. Mulţi au plecat, dar alţii au rămas în casele lor. Fie că nu au găsit loc la hoteluri sau în centrele pentru sinistraţi, fie că nu au vrut să-şi lase locuinţele în voia sorţii.

„Nu vom pleca. Vom sta aici unde am locuit toată viaţa. Stăm pe un teren care este în familia noastră de 125 de ani, nu vom pleca”, spune un bărbat.

„Soţia şi fiica mea au plecat în munţi, deoarece furtuna este imprevizibilă. Fiul meu şi cu mine vom rămâne aici şi vom scăpa, cu voia Domnului”, adaugă un altul

Meteorologii primesc informaţii precise legate de Florence graţie unei escadrile a aviaţiei americane supranumite "Vânătorii de uragane". Aviatorii folosesc aparate de zbor speciale, dotate cu numeroşi senzori, cu care merg direct în mijlocul furtunilor.

La prima impresie, este o misiune foarte periculoasă, dar niciun avion al vânătorilor de uragane nu s-a prăbuşit în ultimii 44 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri