WP: Trump a dictat declaraţia publică înşelătoare despre întâlnirea fiului său cu o avocată rusă

Data publicării:
Donald Trump And NATO Secretary General Jens Stoltenberg Hold Joint News Conf.
Foto: Gulliver/GettyImages

Preşedintele american Donald Trump a dictat personal o declaraţie în care fiul său Donald Trump Jr. afirma că întâlnirea la care a participat cu o avocată rusă, în iunie 2016, nu avea legătură cu campania prezidenţială a tatălui său, dezvăluie ziarul The Washington Post. Declarația s-a dovedit ulterior că a fost înşelătoare, scrie News.ro.

Donald Trump And NATO Secretary General Jens Stoltenberg Hold Joint News Conf.
Foto: Gulliver/GettyImages

Trump Jr. a publicat în iulie e-mailuri care arată că abia aştepta să se întâlnească cu o femeie despre care i s-a spus că era o avocată guvernamentală rusă care ar fi putut să aibă informaţii compromiţătoare despre candidata democrată la preşedinţie Hillary Clinton, în cadrul unui ajutor oficial din partea Moscovei pentru tatăl său.

Ziarul The New York Times (NYT) a dezvăluit această întâlnire.

Potrivit WP, consilierii lui Trump au discutat despre această dezvăluire şi au convenit ca Trump Jr. să spună adevărul, pentru ca „să nu aibă de suferit mai târziu, în cazul în care apar detalii”.

Preşedintele, care venea înapoi acasă din Germania pe 8 iulie, a schimbat planul şi „a dictat personal o declaraţie în care Trump Jr. afirma că avocata rusă a «discutat în principal despre un program cu privire la adoptarea de copii ruşi»”, scrie WP, citând surse la curent cu aceste deliberări.

În comunicatul inițial se sublinia că subiectul întâlnirii „nu (a fost) o problemă de campanie la acea vreme”.

Un avocat al lui Trump, Jay Sekulow, a publicat un comunicat în urma dezvăluirii WP, în care afirmă că „pe lângă faptul că nu are vreo consecinţă, ceea ce se scrie este prost informat, inexact şi nepertinent”.

Casa Albă nu a comentat imediat pentru Reuters în legătură cu dezvăluirea WP şi nici avocatul lui Trump Jr. Alan Futerfas.

O serie de anchete vizează să stabilească dacă a existat sau nu o complicitate între Kremlin şi membri ai echipei de campanie a lui Trump.

Agenţii americane de informaţii au conchis că Moscova a căutat să o atace pe Clinton şi să-l ajute pe Trump în alegerile din 2016.

Rusia neagă orice amestec în scrutinul american, iar Trump respinge orice complicitate cu ruşii. El a salutat „transparenţa” fiului său, după ce acesta a publicat pe 11 iulie o serie de e-mailuri.

„Este neclar cât de mult ştia preşedintele la acea vreme, în timpul zborului, despre întâlnirea lui Trump Jr.”, scrie WP.

David Sklansky, un profesor de drept penal la Stanford Law School, spune că dacă Trump, aşa cum scrie WP, a ajutat la inducerea în eroare a opiniei publice în comunicatul despre întâlnire, ar putea să consolideze acuzaţii de obstrucţionarea justiţiei împotriva sa.

În vederea construirii unui caz de obstrucţionare a justiţiei, legea federală cere ca procurorii să arate că o persoană a acţionat cu o intenţie „coruptă”.

O declaraţie publică înşelătoare poate să fie folosită ca probă a acestei intenţii, subliniază Sklansky.

„Minciuna în genera nu este o infracţiune”, a declarat profesorul. Însă „poate fi relevantă în stabilirea faptului dacă alt lucru pe care l-a făcut preşedintele, precum demiterea (fostului director FBI James) Comey, a fost făcută în mod corupt”, a adăugat Sklansky.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri