Submarinul nuclear rusesc Belgorod a fost găsit. Imagini din satelit cu locul unde se află acum

Data actualizării: Data publicării:
imagini din satelit cu submarinul belgorod
Submarinul nuclear rusesc Belgorod a fost găsit. FOTO: navalnews.com

Uriașul submarin nuclear rusesc Belgorod, care transportă una dintre cele mai periculoase arme ale Kremlinului, a fost în cele din urmă localizat. Dispariția acestuia de la baza din Marea Albă stârnise temeri pe fondul unor informații că Putin ar plănui să facă un test nuclear.

Una dintre locațiile luate în calcul pentru acest test ar fi fost Marea Neagră.

Noi imagini din satelit, publicate de site-ul Naval News, au descoperit submarinul ieșind la suprafață în zona Arctică, mai precis în Marea Barents din nordul Rusiei. Ceea ce înseamnă că este la distanță destul de mică de baza sa.

imagini din satelit cu submarinul belgorod

FOTO: navalnews.com

Ce este special la această navă subacvatică este că este înarmată cu torpila Poseidon, construită pentru a purta bomba nucleară - în fapt o dronă de 20 de ori mai mare decât o torpilă obișnuită, cu autonomie de 10.000 de kilometri.

În luna iulie 2022, submarinul Belgorod a fost predat oficial marinei ruse în portul Severodvinsk. Constructorul său a spus în acel moment că este „un vas de cercetare”.

Experţii spun că designul său este o versiune modificată a submarinelor ruseşti cu rachete ghidate din clasa Oscar II, făcute mai lungi pentru a putea transporta torpile cu armament nuclear şi echipamente pentru adunarea de informaţii.

Belgorod are o lungime de peste 184 de metri, fiind cel mai lung submarin din ocean în prezent - mai lung chiar şi decât submarinele cu rachete balistice şi ghidate din clasa Ohio ale marinei americane, care au o lungime de 171 de metri. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amestecul făcut în casă care îți lasă ecranul televizorului impecabil. Aşa nu va mai avea urme pe el
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Antonia, internată 11 zile în spital după o procedură estetică. Artista a rupt tăcerea: „Ar fi putut să aibă...
Film Now
Actriță de Oscar, una dintre cele mai frumoase din lume. Jennifer Connelly, la 55 de ani. Are 3 copii, e...
Adevarul
Cum a fost scoasă din țară lidera opoziției din Venezuela. Detalii inedite ale misiunii, relatate de un...
Newsweek
Fostul șef Romsilva avea 8.000€ salariu, plus 1.000€ pensie și 7 case. La pensionare și-a dat 55.000€ bonus
Digi FM
Judecătoarea Raluca Moroșanu, o nouă declarație după momentul viral de la conferința de la Curtea de Apel. Ea...
Digi World
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii apartine
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție