Submarinul supranumit „Gaura Neagră”, considerat de ruși un simbol al superiorității militare față de NATO

Data publicării:
Peisaj acvatic. În largul mării, doi bărbați fac fotografii de pe puntea unui submarin Krasnodar.
Imagine de pe puntea unui submarin Krasnodar.

Flota Rusiei din Marea Neagră şi-a continuat joi aplicaţiile începute în prima jumătate a lunii octombrie cu submarinele din dotare: submersibilul „Krasnodar”, „invizibil” - al patrulea din Proiectul 636 „Varşaveanka” intrat în ultimul timp în serviciul flotei cu baza la Sevastopol (Crimeea) - a efectuat o imersiune, dezactivându-se complet timp de două ore pe fundul mării, iar apoi a revenit la suprafaţă, potrivit agenţiilor de presă ruse, transmite Agerpres.

krasnodar
Imagine de pe puntea unui submarin Krasnodar.

Submarinul cu propulsie diesel-electrică „Krasnodar” s-a dezactivat complet în timpul unui exerciţiu şi a stat ascuns la o adâncime de 20 metri în Marea Neagră, a indicat purtătorul de cuvânt al flotei Aleksei Rulev, căpitan de rangul II.

Anterior, Flota rusă din Marea Neagră a efectuat ample exerciţii în Crimeea, la care au participat trupe de desant şi aviaţia desfăşurată în peninsulă.

La fel ca submarinul „Novorossiisk” din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, „Krasnodar” este echipat cu rachete de croazieră „Kalibr”, care seamănă îndeaproape rachetelor de croazieră americane Tomahawk.

Potrivit experţilor ruşi, submersibilele ruseşti din Proiectul 636 „Varşaveanka” se numără printre cele mai silenţioase din lume şi ar fi superioare submarinelor NATO, fiind denumite „găuri negre”, datorită capacităţilor de disimulare. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri