Suedia a anunțat, într-un mesaj în limba rusă, că a organizat un exercițiu de război de amploare, pentru prima dată din anii ‘90

Data publicării:
exercitiu militar de razboi suedia
Foto: Guvernul Suediei

Guvernul suedez a anunţat vineri, într-un comunicat tradus în limba rusă, că a organizat un exerciţiu de simulare a războiului, cu participarea regelui Suediei, a prinţesei moştenitoare, a forţelor armate şi a aleşilor, relatează AFP, preluat de News.ro.

Este pentru prima dată din anii 1990 când se organizează un exerciţiu de o asemenea amploare cu toţi aceşti actori statali, subliniază guvernul de la Stockholm.

„Acest exerciţiu a fost realizat la iniţiativa guvernului. Este important să se organizeze exerciţii comune, în special având în vedere situaţia actuală în materie de securitate. Pas cu pas şi exerciţiu după exerciţiu, consolidăm apărarea totală şi rezilienţa Suediei”, a declarat prim-ministrul Ulf Kristersson, citat într-un comunicat.

Exerciţiul, bazat pe un scenariu care implică un război sau un risc de război, a avut ca obiectiv „discutarea măsurilor care trebuie luate pentru a menţine securitatea” Suediei într-o astfel de situaţie

„Aceste exerciţii se concentrează pe gestionarea incidentelor şi situaţiilor, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, care ar putea crea provocări sau tensiuni pentru Suedia, pentru cetăţenii suedezi sau pentru interesele suedeze”, se arată în comunicat.

Rusia reprezintă principala ameninţare pentru Suedia, potrivit serviciilor de informaţii şi apărare ale ţării.

Suedia a accelerat creşterea cheltuielilor militare după invadarea Ucrainei şi de la aderarea la NATO în 2024. Se preconizează că va aloca 300 de miliarde de coroane (27 de miliarde de euro) în acest scop în următorii zece ani.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poate ANAF să controleze o persoană fizică. Ce documente pot cere inspectorii
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Pot administratorii de ștranduri să le interzică accesul clienților cu apă și alimente din exterior...
Newsweek
Șoc pentru un pensionar. De ce i-a fost scăzută pensia la recalculare? Răspuns oficial de la Ministerul Muncii
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani