Sari la conținut

Suedia nu exclude trimiterea armatei pe străzi. Anunțul premierului Lofven

Suedia va face tot ceea ce va fi necesar şi va recurge inclusiv la armată pentru a pune capăt violenţelor din ultima vreme, a declarat miercuri premierul suedez Stefan Lofven.



În Suedia rata criminalităţii este relativ scăzută în raport cu situaţia de pe plan internaţional, dar activităţile bandelor infracţionale s-au intensificat în ultimii ani, iar suedezii sunt îngrijoraţi că poliţia nu mai face faţă, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

În 2016, ultimul an pentru care sunt disponibile statistici oficiale, în ţara scandinavă cu 10 milioane de locuitori au fost ucise 106 persoane. Dar, potrivit televiziunii suedeze, în acelaşi an au avut loc peste 300 de incidente în care au fost folosite arme de foc, în cea mai mare parte fiind vorba de conflicte între bande legate de droguri, protecţie şi prostituţie.

În prima săptămână din 2018 au fost împuşcate mortal patru persoane. Un bărbat a murit după ce a cules o grenadă în faţa unei staţii de metrou dintr-o suburbie a capitalei Stockholm.

Legea şi ordinea vor reprezenta probabil un aspect major la alegerile legislative prevăzute pentru septembrie. Formaţiunea Democraţii Suediei, opoziţia populistă, asociază preocupările publicului legate de creşterea ratei infracţionalităţii cu creşterea numărului de imigranţi.

CITIȚI ȘI: Suedia își instruiește populația cum să acționeze în caz de război

„Nu ar fi prima mea opţiune să trimit armata, dar sunt pregătit să fac tot ce este necesar pentru a asigura eradicarea criminalităţii organizate", a afirmat premierul Lofven, citat de agenţia TT.

Guvernul a promis poliţiei o finanţare suplimentară de 7,1 miliarde de coroane (880 milioane de dolari) până în 2020, a înăsprit legislaţia privind infracţiunile armate şi a înlesnit monitorizarea de către poliţie a convorbirilor telefonice şi emailurilor private.

Totuşi, un raport al Consiliului naţional suedez pentru prevenirea crimei a arătat că tot mai mulţi suedezi sunt îngrijoraţi de situaţia infracţionalităţii şi că a scăzut încrederea în poliţie şi sistemul judiciar.

„Sunt împuşcaţi oameni în pizzerii, mor oameni după ce găsesc pe stradă grenade de mână" - a spus miercuri liderul Democraţilor, Jimmie Akesson, într-un discurs în parlament. „Aceasta este noua Suedie: nou paradis dinamic, multicultural pe care mulţi din acest for s-au luptat ani la rând să-l creeze" - a remarcat, sarcastic, politicianul suedez.

 

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale