Summit-ul online Biden-Putin va avea loc marţi, în mijlocul tensiunilor legate de Ucraina

vladimir putin si joe biden se privesc fata in fata si rad
Vladimir Putin și Joe Biden Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden şi cel rus Vladimir Putin vor avea marţi o întâlnire la nivel înalt prin videoconferinţă, au anunţat sâmbătă Kremlinul şi un oficial al Casei Albe. Discuția are loc într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Occident legate de Ucraina, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Putin şi Biden vor discuta, printre alte teme de pe agendă, despre Ucraina, precum şi despre implementarea înţelegerilor convenite la summitul lor desfăşurat în iunie la Geneva.

Vladimir Putin a propus NATO săptămâna aceasta semnarea unui pact de securitate care să nu permită aderarea Ucrainei şi Georgiei la această alianţă, pe care preşedintele rus a acuzat-o că şi-a încălcat un angajament după încheierea Războiului Rece de a nu se extinde către Est, potrivit Agerpres.

Mai mult, liderul de la Kremlin a declarat că desfăşurarea de armament ofensiv occidental în Ucraina este pentru Moscova una dintre „liniile roşii”.

Joe Biden a sporitpresiunea asupra Rusiei, afirmând că pregăteşte „iniţiative” pentru apărare Ucrainei în cazul unei invazii ruseşti.

Administraţia şi presa din SUA, precum şi oficiali ucraineni, susţin că Rusia ar pregăti un atac asupra Ucrainei, după ce în apropierea frontierei cu aceasta au fost comasate importante forţe militare ruse cu efective de 90.000 - 100.000 de soldaţi, conform Kievului şi Washingtonului.

Un înalt responsabil american a declarat cotidianului Washington Post, sub acoperirea anonimatului, că Moscova pregăteşte să lanseze asupra Ucrainei ''100 de batalioane compuse din grupuri tactice cu efective estimate la 175.000 de soldaţi, precum şi tancuri, piese de artilerie şi alte echipamente''.

Moscova răspunde că nu are nicio intenţie de acest fel şi acuză la rândul ei Kievul că deplasează trupe în apropierea graniţei. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut luna trecută că Ucraina pregăteşte provocări în Donbas (estul separatist prorus al Ucrainei) astfel încât să primească ''ajutor occidental''.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate