Taiwanul va simula apărarea insulei în fața „unui potențial atac chinez”. Când preconizează Taipeiul că ar putea avea loc atacul

Data publicării:
Taiwan flag depicted on side part of military armored tank closeup. Army forces conceptual background
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Trupele taiwaneze vor simula în iulie, pentru exerciţiile lor militare anuale, apărarea insulei în faţa unui potenţial atac chinez „în 2027", a declarat miercuri Ministerul Apărării de la Taipei.

Într-un raport prezentat miercuri în parlament, ministerul anunţă că scenariile din acest an se vor baza pe incursiuni legate de o posibilă "invazie chineză asupra Taiwanului în 2027", informează AFP, potrivit Agerpres.

Raportul precizează că exerciţiile militare vor avea de asemenea drept scop ca Taiwanul să facă faţă strategiei "zonei gri", care constă în acţiuni de intimidare ce merg până la acţiuni de război.

„Comandanţii de la toate nivelurile operaţionale şi tactice vor planifica scenariile şi situaţiile din punct de vedere practic, în funcţie de posibile acţiuni ale inamicului", se arată în text.

Obiectivul este "să se verifice capacitatea trupelor la toate nivelurile de a executa planurile, construind astfel o forţă militară capabilă să răspundă rapid şi să menţină 'o înaltă pregătire de luptă'", subliniază raportul.

Exerciţiile „Han Kuang" se vor desfăşura anul acesta între 9-18 iulie, potrivit Ministerului Apărării.

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său şi nu exclude utilizarea forţei într-o zi pentru a plasa arhipelagul sub controlul său, notează AFP.

În ultimii ani, Beijingul şi-a intensificat desfăşurarea de avioane de vânătoare şi de nave de război în jurul Taiwanului, pentru a sprijini revendicarea sa de suveranitate, pe care Taipeiul o respinge.

Ministrul apărării taiwanez, Wellington Koo, a avertizat miercuri că timpul necesar pentru ca Beijingul să treacă de la un exerciţiu la luptă nu este „neapărat atât de lung pe cât credem". "Avem unele semne precoce de alertă pe care trebuie să le urmărim", a declarat Koo pentru jurnalişti.

Taiwanul a declarat marţi că a detectat 59 de avioane militare chineze în 24 de ore în jurul insulei, un record din octombrie 2024 încoace, la câteva zile după ce preşedintele Lai Ching-te a calificat China drept „forţă străină ostilă".

Ministerul Afacerilor Externe chinez a afirmat pentru presă că aceste acţiuni constituie un răspuns la sprijinul acordat Taiwanului de SUA şi "un avertisment dat forţelor separatiste şi proindependenţă" din arhipelag.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...