Talibanii au alungat cu focuri de armă și cu bătaie femeile care protestau: „Iranul se ridică, acum este rândul nostru”

Data publicării:
femei afgane la protest cu pancarte
Mai multe femei au protestat în sprijinul femeilor iraniene, la Kabul, înainte de a fi alungate de talibani cu focuri de armă. Foto: Profimedia Images

Un protest al femeilor afgane, organizat în fața ambasadei Iranului la Kabul, a fost dispersat de talibani cu focuri de armă, joi. Femeile din Afganistan au protestat pentru susținerea celor din Iran, acolo unde au loc de aproape două săptămâni proteste uriașe împotriva regimului.

Strgând „Femeie, Viaţă, Libertate”, în jur de 25 de femei afgane au manifestat timp de aproximativ 15 minute pe drumul din faţa ambasadei iraniene, înainte de a fi dispersate de focuri de armă trase în aer de talibanii postaţi în faţa clădirii. Talibanii au încercat să le lovească pe manifestante cu patul armei.

„Iranul se ridică, acum este rândul nostru”, „Din Kabul până în Iran, spuneţi nu dictaturii!”, au scandat de asemenea protestatarele, din spatele pancartelor pe care talibanii le-au smuls din mâinile lor.

Femeile, dintre care unele şi-au ascuns faţa în spatele ochelarilor de soare şi a unor măşti sanitare, au adunat resturile pancartelor pentru a face din ele ghemotoace din hârtie şi a le arunca în direcţia talibanilor.

Talibanii au ordonat, de asemenea, jurnaliştilor prezenţi la faţa locului să şteargă înregistrările video şi fotografiile de la manifestaţie.

Iranul este zguduit în ultimele zile de proteste uriașe care amenință însăși stabilitatea regimului teocratic. Protestele au început după omorârea în bătaie a Mahsei Amini de către poliți moralității pentru faptul că „nu purta corect vălul islamic”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...