Țara în care un președinte cu o popularitate de 2% își dublează salariul, cu un an înainte de încheierea mandatului

Data publicării:
Dina Boluarte
Dina Boluarte, președintele republicii Peru. Foto: Profimedia

Preşedinta statului Peru, Dina Boluarte, unul dintre liderii cei mai nepopulari din lume, şi-a dublat salariul, cu un an înainte de încheierea mandatului, a recunoscut miercuri guvernul de la Lima, informează AFP.

În vârstă de 63 de ani, şefa statului peruan, confruntată cu proteste recurente în faţa înmulţirii cazurilor de extorcare în această ţară, va primi de acum echivalentul a 10.000 de dolari pe lună, potrivit unui decret prezentat într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, pe 26 mai, preşedinţia peruană a dezminţit într-un comunicat informaţiile apărute în presă cu privire la dorinţa Dinei Boluarte de a-şi creşte salariul.

Noul nivel a fost fixat în urma unei comparaţii cu salariile şefilor de stat din cele 12 state din America Latină, a explicat ministrul peruan al economiei, Raul Perez-Reyes.

Potrivit lui, salariul Dinei Doluarte se situa până acum pe locul al 11-lea, un salariu mai mic decât preşedinta peruană având doar omologul său bolivian.

Însă acest anunţ a fost foarte rău primit, în condiţiile în care preşedinta Boluarte, în funcţie din decembrie 2022, are o rată de dezaprobare de peste 90%. În luna mai, ea a atins un nivel de popularitate istoric scăzut, cu numai 2% opinii favorabile, potrivit institutului Ipsos.

"Este cel mai prost moment pentru a anunţa această veste, date fiind nivelurile sale de aprobare apropiate de zero", a estimat economistul Jorge Gonzales Izquierdo pentru canalul de televiziune N.

Potrivit fostului ministru al economiei Luis Miguel Castilla, măsura "întăreşte impresia de frivolitate" în jurul preşedintei. În 20 de ani, "niciun preşedinte nu şi-a crescut salariul", a amintit el.

Mandatul Dinei Boluarte este totodată afectat de mai multe scandaluri, printre care "Rolexgate", legat de ceasurile pe care ea nu le-ar fi declarat, precum şi de o rinoplastie asupra căreia a păstrat secretul, încălcând astfel obligaţia legală de a informa Parlamentul.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...