Țările NATO au decis să crească nivelul de securitate la infrastructura critică, din cauza amenințărilor Rusiei

Data publicării:
clădire cu fațada distrusă de atacurile rusești
O clădire parțial distrusă de bombardamentele rusești din Kiev. Foto: Profimedia Images

NATO a anunțat, marți, că statele membre au început să-și întărească securitatea în zona instalațiilor lor cheie de infrastructură, în condițiile în care Rusia își escaladează agresiunea împotriva Ucrainei și continuă să amenințe Occidentul, scrie Reuters. Rachetele rusești au lovit cu putere Ucraina pentru a doua zi consecutiv, iar alarmele aeriene au răsunat în toată țara, luni – 19 oameni au fost uciși în atacurile brutale ale rușilor, iar peste 100 au fost răniți.

Rusia a anunțat că anexează o parte imensă a teritoriului ucrainean, a mobilizat sute de mii de rezerviști pentru a lupta în războiul bolnav al lui Putin, și a amenințat în mod repetat cu folosirea armei nucleare. Un diplomat european a declarat că NATO ia în calcul să organizeze un summit virtual prin care membrii să discute un posibil răspuns.

Recent, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a declarat că forțele nucleare ale Rusiei sunt monitorizate cu atenție, dar că nu a existat, până acum, o schimbare în postura nucleară a forțelor rusești.

Mai mult, aliații își accentuează securitatea în zona infrastructurii critice după ce au existat atacuri cu autor necunoscut asupra gazoductelor din Marea Baltică. Stoltenberg a precizat că și că un astfel de atac deliberat din partea Rusiei va primi un „răspuns unit și hotărât”.

Mai multe atacuri cu rachete au ucis cel puțin o persoană în orașul ucrainean Zaporojie și au provocat pene de curent în orașul Liov, în vestul Ucrainei.

Dictatorul rus, Vladimir Putin, care încearcă să compenseze pentru înfrângerile rușinoase pe câmpul de luptă prin uciderea civililor, a spus că atacurile au fost lansate ca răzbunare pentru distrugerea podului din Crimeea anexată.

Ucraina și aliații săi au condamnat,de asemenea, atacurile, care au lovit ținte civile, precum infrastructură, centrale electrice sau chiar parcuri, spații turistice și străzi aglomerate.

Guvernul american a anunțat că președintele Joe Biden și alți lideri G7 se vor întâlni virtual, marți, pentru a discuta ce pot face pentru a sprijini mai mult Ucraina în condițiile în care președintele Volodimir Zelenski a spus că sistemele de apărare aeriană sunt „prioritatea numărul 1”.

Bulevardele largi ale capitalei ucrainene, Kiev, arătau abandonate marți, după ce alarmele de bombardament au răsunat constant la orele de vârf de dimineață, la aeeași oră la care, cu o zi în urmă, au lovit rachetele rusești. Locuitorii orașului s-au refugiat din nou în subteran, la metrou.

Viktoria Moșkivski, în vârstă de 35 de ani, este una dintre sutele de cetățeni ucraineni care au așteptat la una dintre stațiile de metrou pentru ca pericolul să dispară.

„Putin crede că dacă sperie populația va putea să ceară concesii. Nu ne sperie. Doar ne enervează și mai tare”, a spus ea, în timp ce copiii ei de cinci și trei ani stăteau lângă ea pe un sac de dormit.

Rusia bombardează furibund Ucraina, încercând să compenseze pentru înfrângerile pe câmpul de luptă

Rusia a transmis că va continua să bombardeze Ucraina cu lovituri aeriene de rază lungă, deși atacurile de marți nu au fost la fel de intense ca cele de luni.

Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a spus că principalele ținte ale rușilor au fost instalațiile energetice – o campanie planificată bine înainte, prin care rușii vor să facă viața dificilă pentru civilii ucraineni.

„Au lovit multe ieri și le-au lovit pe aceleași și pe altele noi astăzi”, a declarat Kuleba. Sute de localități din jurul Kievului, Liovului și altor orașe au rămas fără curent, marți, a declarat ministrul adjunct de interne, Evegenii Ienin.

Guvernatorul orașului Mikolaiv, în sudul țării, a spus că Rusia trage cu rachete suficient pentru a ține oamenii constant în adăposturi – „Ce poate fi aceasta dacă nu teroare?”, s-a întrebat el.

În Zaporojie, al șaselea cel mai mare oraș ucrainean, mai multe blocuri de locuințe au fost lovite peste noapte de trei ori în ultima săptămâni. Mai mulți civili au fost uciși de aceste atacuri în timp ce dormeau. Regimul criminal de la Moscova neagă că i-a țintit intenționat.

Zaporojie a rămas sub controlul ucrainean, deși Rusia a ocupat o parte semnificativă a regiunii care îl înconjoară.

Într-un discurs nocturn de la unul dintre locurile lovite de ruși la Kiev, președintele Zelenski a promis că Ucraina va continua să lupte împotriva agresorului.

„Vom face tot ce putem pentru a ne întări forțele armate. Vom face câmpul de luptă și mai dureros pentru dușman”, a spus președintele ucrainean.

Temeri că Belarusul ar putea să se alăture invaziei

Liderii G7 l-au avertizezat, de asemenea, pe dictatorul Belarusului, cel mai apropiat lider al regimului de la Moscova să nu se lase atras în răboiul sângeros al lui Putin. Luni, Lukașenko a continuat să facă afirmații ridicole și a anunțat că va forma grupuri comune de luptă cu Rusia, inclusiv prin desfășurarea de militari la granița sudică a țării.

Dictatorul bielorus a susținut că „Occidentul împinge Ucraina să declare război Belarusului” și a spus că „Polonia și Lituania vor să atace țara” și să „organizeze rebeliuni militare” pe teritoriul bielorus.

Ministra de externe franceză, Catherine Colonna, a avertizat că Belarusul va fi sancționat și mai dur dacă se alătură invaziei lui Putin și atacă Ucraina.

De cealaltă parte, regimul de la Moscova acuză Occidentul că „escaladează” conflictul prin faptul că susține Ucraina.

„Avertizăm și sperăm că se înțelege, la Washington și în alte capitale occidentale, pericolul escaladării necontrolate”, a declarat adjunctul diplomației ruse, Serghei Riabkov, marți.

De asemenea, Serghei Lavrov a spus că Rusia nu ar refuza o întâlnire între Putin și Biden la summit-ul G20 care urmează să aibă loc curând, în Indonezia, și că Rusia va lua în considerare o astfel de propunere, dacă o va primi.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri