Ţările nordice şi baltice anunță noi ajutoare militare pentru Kiev: „Trebuie să punem Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă”

Data publicării:
Război Ucraina
Război în Ucraina. Foto: Profimedia

Ţările nordice şi baltice s-au angajat, luni, să mărească ajutorul militar acordat Ucrainei, cu ocazia unui summit organizat la Kiev în ziua când se împlinesc exact trei ani de la începerea invaziei ruse, informează AFP, potrivit Agerpres. 

„Rezultatul războiului va avea efecte fundamentale şi de durată asupra securităţii europene şi transatlantice”, au declarat într-un comunicat comun preşedinţii Finlandei, Letoniei, Lituaniei şi Ucrainei, precum şi premierii Danemarcei, Estoniei, Islandei, Norvegiei şi Suediei.

Grupul de ţări s-a angajat să ofere sprijin suplimentar Ucrainei, inclusiv „furnizarea de echipamente şi instruire pentru o unitate modulară de dimensiunea unei brigăzi” şi investiţii în industria de apărare a Ucrainei.

Într-o declaraţie separată, Norvegia a afirmat că intenţionează să cheltuiască 3,5 miliarde de coroane norvegiene (300 de milioane de euro) pentru achiziţii de la industria de apărare ucraineană.

Alte 600 de milioane de coroane vor fi alocate pentru achiziţionarea de drone şi dezvoltarea tehnologiei de drone pentru Ucraina.

„Nevoile militare şi civile ale Ucrainei sunt enorme. Este esenţială consolidarea capacităţii industriei de apărare ucrainene de a livra echipamente militare în prima linie”, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Stoere.

La rândul său, Danemarca a anunţat un ajutor militar pentru Ucraina în valoare de două miliarde de coroane daneze (270 de milioane de euro).

„Trebuie să punem Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen într-un comunicat.

„Acum trebuie să rămânem fermi. Livraţi mai multe arme. Mai rapid. Donaţi industriei de apărare din Ucraina”, a adăugat Mette Frederiksen.

Danemarca a anunţat duminică că a promis 405 milioane de coroane ajutor umanitar şi eforturi de reconstrucţie Ucrainei.

Săptămâna trecută, Frederiksen a subliniat necesitatea ca Europa să-şi consolideze masiv capacităţile de apărare, invocând ameninţarea tot mai mare reprezentată de Rusia. Copenhaga îşi va creşte cheltuielile pentru apărare cu 50 de miliarde de coroane (6,8 miliarde de euro) în următorii doi ani.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Maluma a devenit tată pentru a doua oară. Prima imagine cu bebelușul și ce nume au ales solistul și iubita...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”