Tatăl băiețelului rămas agățat de balcon, la Paris, își lăsase copilul singur acasă și juca Pokemon Go. Ce pedeapsă riscă acum

Data publicării:
paris

Familia copilului salvat de către un imigrant ilegal din Mali, după ce micuțul rămăsese agățat de marginea balconului, nu are cuvinte să îi mulțumească celui pe care presa l-a numit „adevăratul Spiderman”, pentru agilitatea și rapiditatea cu care a escaladat patru etaje în doar câteva secunde, scrie BBC News.

„Este cu adevărat un erou”, a declarat bunica micuțului în vârstă de 4 ani.

Tatăl copilului riscă acum să fie pus sub acuzare pentru neglijență, întrucât își lăsase băiețelul singur și plecase la cumpărături.

Mamoudou Gassama s-a întâlnit ieri cu președintele francez Emmanuel Macron, care l-a lăudat pentru curajul său, i-a dat o medalie și a declarat că Gassama va primi un loc de muncă la secția de pompieri a orașului.

De asemenea, tânărul în vârstă de 22 de ani va primi cetățenia franceză.

Între timp, tatăl copilului a fost reținut de polițiști pentru câteva ore, iar presa din Franța scrie că acesta este „absolut devastat” de ceea ce s-a întâmplat. Bărbatul plecase la cumpărături și a întârziat mai mult timp și pentru că s-a oprit să se joace Pokemon Go.

„Nu încerc să justific ceea ce a făcut soțul meu. S-ar fi putut întâmpla și altei familii. Fiul meu a fost foarte norocos”, a declarat mama băiețelului. Și ea va fi interogată de asistenții sociali, în timp ce soțul ei riscă o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare și o amendă de până la 30.000 de euro.

Am văzut multă lume care striga, maşinile claxonau. Atunci am trecut strada şi am alergat să văd cum pot să-l salvez. Am reuşit să mă prind de balcon şi m-am căţărat, uite aşa... Şi, mulţumesc lui Dumnezeu, l-am putut salva”, a declarat Mamoudou Gassama, eroul din Paris.

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri