„Te iubesc, te rog să mă aştepţi”: O scrisoare a lui John Lennon către prima soție a fost scoasă la licitație. Suma cerută

Data actualizării: Data publicării:
Almeria,,Spain,-,02,April,2023,A,Sculpture,Of,John
Sursa foto: Profimedia Images

„Te iubesc, te rog să mă aştepţi": o scrisoare de amor adresată de John Lennon primei sale soţii, Cynthia Powell, va fi în curând vândută de casa de licitaţii Christie's, transmite joi AFP care citează un comunicat al casei de licitaţii, potrivit Agerpres.

Cu un preţ estimat între 30.000 şi 40.000 de euro, această misivă scrisă în aprilie 1962 va fi scoasă la licitaţie la 9 iulie, la Londra. Celebrul solist al trupei The Beatles a scris această scrisoare pe când avea 21 de ani, în timpul şederii la Hamburg.

„Te iubesc, te iubesc, te iubesc şi-mi lipseşti îngrozitor...", scria cântăreţul înainte de a-şi încheia propoziţia strecurând o aluzie sexuală. „Te rog să mă aştepţi şi nu fi tristă, muncesc din greu", mai scria el.

Lennon îl menţionează în scrisoare şi pe prietenul său apropiat şi primul basist al trupei Beatles, Stuart Sutcliffe, care murise cu câteva zile mai înainte, spunând că se gândise să o viziteze pe logodnica sa Astrid, dar s-a răzgândit. „Aş fi prea stângaci", a scris el.

În scrisoarea sa, şi-a exprimat, de asemenea, opoziţia faţă de planurile Cynthiei de a împărţi un apartament cu Dorothy Rhone, iubita de atunci a lui McCartney: „Nu am fi niciodată cu adevărat singuri", a afirmat el.

De asemenea, a profitat de ocazie pentru a scrie şi despre obiceiurile nocturne ale colegului său de trupă, Paul McCartney, plângându-se de gesticulaţiile sale... şi de sforăitul său.

Cynthia Powell şi John Lennon se întâlniseră ca studenţi la artă în Liverpool în 1957, cu mult înainte ca „Beatlemania" să-l transforme pe John într-un star rock. Ea avea 18 ani, iar el 17. Cei doi s-au căsătorit în 1962. Dar Lennon a părăsit-o pe Cynthia pentru Yoko Ono în 1968.

În 2005, într-o carte biografică intitulată „John", ea a dezvăluit că fusese uneori abuzată de Lennon, dar recunoaşte că a rămas fascinată de carisma lui.

John Lennon a murit în 1980, asasinat de Mark David Chapman lângă Central Park, New York.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Stagiul complet de cotizare s-a modificat în octombrie. Cine va munci mai mult înainte să se pensioneze?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...