Tentativă de șantaj la adresa familiei fostului campion de Formula 1 Michael Schumacher. Un fost agent de pază a fost arestat

Data actualizării: Data publicării:
Michael Schumacher în 2009. Sursa foto: Profimedia Images
Michael Schumacher în 2009. Sursa foto: Profimedia Images

Poliția germană a arestat un fost agent de pază al familiei legendarului septuplu campion de Formula 1 Michael Schumacher, în cadrul unei tentative de șantaj, au anunțat vineri procurorii citați de agenția germană de presă DPA.

Persoana arestată are 52 de ani și era presupus complice al altor doi bărbați deja reținuți joi în localitatea Wülfrath din apropiere de Wuppertal, în statul Renania de Nord-Westphalia, în vestul Germaniei.

Cu această ocazie au fost obținute un mare număr de dovezi suplimentare, a declarat procurorul șef Wolf-Tilman Baumert. Bărbatul arestat a fost descris despre posibilul ”creier” al operațiunii de șantaj.

Pe firul poveștii 

La sfârșitul lunii iunie, anchetatorii au reținut un bărbat în vârstă de 53 de ani și pe fiul acestuia, de 30 de ani, care au amenințat familia campionului de Formula 1 că dețin informații compromițătoare pe care le vor publica pe „darknet". Potrivit biroului procurorului, cei doi dețineau fotografii din arhiva personală a familiei Schumacher.

Cei doi au cerut la schimb milioane de euro pentru ca informațiile să nu fie publicate și au trimis unele fișiere familiei drept dovadă, a precizat Parchetul din Wuppertal.

Suspecții au fost prinși de polițiști în parcarea unui supermarket din Frankfurt.

Polițiști au mers și la cei doi acasă și au confiscat mai multe dispozitive informatice care vor fi evaluate de autorități.

Ancheta referitoare la maniera în care cei doi bărbați au obținut fotografiile familiei a dus anchetatorii la fostul agent de pază în vârstă de 52 de ani.

Potrivit declarațiilor anterioare ale procurorilor, cei doi presupuși șantajiști au declarat angajaților familiei că dețineau fișiere pe care familia Schumacher nu ar dori să le vadă publice.

Ar fi vrut să obțină milioane de euro

Se spune că ar fi solicitat milioane de euro, amenințând că vor publica, dacă nu primesc banii, toate informațiile pe darknet. Ca probă, au trimis niște fișiere familiei.

Ancheta a fost deschisă ca urmare a unor solicitări a autorităților elvețiene, care au pornit pe firul acțiunii și au constatat că duce la Wuppertal.

Nu este prima tentativă de șantaj la adresa familiei fostului pilot de curse care a fost grav rănit în urma unui accident la schi, într-o stațiune din Alpi, la 29 decembrie 2013.  De atunci, Michael Schumacher nu doar că nu a mai fost văzut în public, dar informații despre starea lui de sănătate sunt oferite cu picătura de anturajul fostului campion. 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”