Într-un război în care nu au existat până acu câștigători, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pare să fie cel mai mare perdant, în armistițiul fragil și vag încheiat de SUA cu Iranul, arată o analiză The Guardian.
După ani de amenințări ale lui Benjamin Netanyahu împotriva Iranului, după dosarele dubioase care treceau pe sub nasul presei internaționale și după ani de presiuni diplomatice asupra președinților americani pentru a accepta un război împotriva Iranului, conflictul s-a dovedit a fi un eșec pentru Israel.
Verdictul comunității de informații americane conform căruia predicțiile israeliene privind schimbarea regimului și revoluția din Iran erau „o farsă” s-a dovedit a fi corect. Evaluarea israeliană conform căreia războiul ar dura în cel mai bun caz câteva zile, în cel mai rău caz câteva săptămâni, a fost complet neadevărată.
Chiar și acum două zile, potrivit Canalului 12 din Israel, Netanyahu îl presa pe Donald Trump să nu accepte un armistițiu. Timp de o zi, președintele american a emis avertismente apocaliptice către Teheran și apoi a cedat, iar unele relatări arată că Israelul este marginalizat în aceste discuții.
„Nu a mai existat niciodată un dezastru politic ca acesta în întreaga noastră istorie. Israelul nici măcar nu a fost aproape de masa negocierilor atunci când s-au luat decizii privind nucleul securității noastre naționale”, a scris pe X principalul lider al opoziției israeliene, Yair Lapid.
„Armata a îndeplinit tot ce i s-a cerut, iar publicul a dat dovadă de o rezistență remarcabilă, dar Netanyahu a eșuat politic, a eșuat strategic și nu a atins niciunul dintre obiectivele pe care el însuși le-a stabilit. Ne va lua ani să reparăm daunele politice și strategice pe care Netanyahu le-a cauzat din cauza aroganței, neglijenței și lipsei de planificare strategică”, a continuat el.
Liderul partidului democrat de stânga, Yair Golan, a numit, de asemenea, armistițiul un „eșec strategic” al lui Netanyahu.
„A promis o victorie istorică și securitate pentru generațiile următoare, iar în practică, am avut parte de unul dintre cele mai grave eșecuri strategice pe care Israelul le-a cunoscut vreodată”, a scris Golan pe X. „Este un eșec total care pune în pericol securitatea Israelului pentru anii următori,” a adăugat el.
Realitatea este că Netanyahu a pariat totul pe acest război și, fără căderea regimului iranian, fără confiscarea stocului de uraniu puternic îmbogățit al Teheranului sau degradarea semnificativă a statului, poziția globală a Israelului – deja pătată de acțiunile din Gaza, unde a fost acuzat de comiterea unui genocid – a fost afectată.
În ceea ce privește securitatea, în ciuda afirmațiilor lui Trump, puterea Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice a fost consolidată, deoarece Teheranul – cel puțin deocamdată – și-a atins obiectivul principal de a supraviețui pur și simplu unui atac de o lună din partea a două dintre cele mai mari puteri militare ale lumii.
Regimul iranian este rănit, dar încă intact, cu resurse militare semnificative, care probabil va urmări o reînarmare rapidă în timp ce caută oportunități de ripostă.
Insistența lui Netanyahu asupra continuării atacurilor în sudul Libanului pare, de asemenea, arogantă, având în vedere că intenția declarată a Israelului de a crea o nouă zonă de securitate pune forțele sale în conflict direct pe teren cu luptătorii Hezbollah, care s-au dovedit din punct de vedere istoric pricepuți la lupta pe propriul teren.
Consecințele în ceea ce privește opinia publică și diplomația vor fi probabil și mai grave pentru Netanyahu și Israel. În America, în special, un consens politic care datează din anii 1960 se destramă vizibil. Rolul Israelului în împingerea lui Trump la război în Iran a fost atacat atât de progresiști, cât și de MAGA, în timp ce sprijinul pentru Israel, în sens larg, este la minime istorice chiar și în rândul alegătorilor evrei.
Există și consecințele interne pentru Netanyahu într-un an electoral în Israel. Departe de a transforma situația de securitate a Israelului, va ieși din război fără a fi atins niciunul dintre principalele obiective promise.
În ciuda cinismului bine documentat al lui Netanyahu în transmiterea realizărilor sale, israelienilor le va fi evident că, departe de a fi eliminat ceea ce a descris mult timp drept o amenințare „existențială” la adresa Israelului, situația rămâne în mare parte neschimbată.
Liderul suprem iranian Ali Khamenei e mort, dar fiul său, chiar mai radical, i-a succedat. În loc să închidă programul nuclear al Iranului, planul în 10 puncte al Teheranului, despre care Trump a spus că este o bază fezabilă pentru negocieri, pare să includă acceptarea dreptului Iranului de a îmbogăți uraniu - deși Trump a negat că acest lucru a făcut parte din acord.
Pentru moment, cel puțin, termenii discuțiilor americano-iraniene indică ceva mai apropiat de cadrul acordului nuclear internațional al lui Barack Obama - pe care Netanyahu s-a străduit atât de mult să-l saboteze și din care Trump s-a retras - decât o nouă realitate.
Corespondentul pentru afaceri militare al Haaretz, Amos Harel, crede că eșecul era inclus chiar în planurile de război ale lui Netanyahu.
„Multe dintre slăbiciunile comune actualei administrații americane și ale sistemului Israelului sub Netanyahu au ieșit la iveală: o tendință de a juca pe baza unor dorințe nefondate, planuri superficiale și necoapte, ignorarea experților sau utilizarea agresivă a presiunii pentru a-i face să-și alinieze opiniile cu dorințele conducerii politice”, a spus Harel.
Și israelienilor le va fi clar că conflictul care s-a desfășurat în ultima lună a fost o oportunitate unică în viață de a desfășura o campanie de această amploare cu sprijinul deplin al SUA. Pot apărea și alte conflicte, dar șansa repetării unor astfel de ostilități susținute pare mică.
Trump a ezitat în punctul celei mai periculoase escaladări, inclusiv în ceea ce privește chestiunea desfășurării de trupe terestre, extrem de nepopulară în SUA în rândul alegătorilor.
Cel mai probabil, după ce și-a asigurat războiul mult așteptat - și l-a pierdut - Netanyahu nu va mai obține sprijinul SUA.
„Aceasta este a patra oară la rând - în Gaza, o dată în Liban și de două ori în Iran - când laudele sale despre victoria totală și eliminarea amenințărilor existențiale au fost expuse ca promisiuni deșarte”, a scris Harel.
Editor : M.B.
