Tony Blair: Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final iar China este în ascensiune

Data actualizării: Data publicării:
Tony Blair speaks at the Council on Foreign Relations, New York, USA - 04 Feb 2020
Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei, a apreciat fostul premier britanic Tony Blair. Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei către statutul de superputere, în unul dintre cele mai semnificative puncte de inflexiune din ultimele secole, a apreciat fostul premier britanic Tony Blair, informează duminică Reuters.

„Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune. Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia'', a declarat Blair într-o prelegere privind alianţa dintre SUA şi Europa, rostită la Londra.

Potrivit fostului şef al executivului britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul „se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o raţională”.

Preşedintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin şi a denunţat ca „abuzive” sancţiunile decise de Occident contra Moscovei, conform Agerpres.

„Locul Chinei ca superputere este natural şi justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică”, a mai spus Tony Blair, care a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997 - 2007.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova afirmă că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, criticată pentru aparițiile în costum de baie: „Femeile, când îmbătrânesc, încep să se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
Newsweek
Cât a ajuns pensia medie, pensia de invaliditate și pensia de urmaș? Casa de Pensii anunță: „Unele au scăzut!”
Digi FM
Luca Niculescu, dezvăluiri despre tinerețea sa rebelă și drama familiei: „La 20 de ani eram un puști cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”