Trei fete, cu vârste între 18 şi 21 de ani, au fost arestate pentru punerea la cale a unui atentat la Paris

Data publicării:
franta politie terorism
Foto: Profimedia Images

Trei suspecte radicalizate, cu vârste de 18, 19 şi 21 de ani, au fost arestate şi sunt suspectate că puneau la cale un atentat la Paris, în condiţiile în care săptămâna viitoare se împlinesc 10 ani de la atacurile din capitala franceză şi luarea de ostatici în sala Bataclan, soldate cu 130 de morţi, cele mai sângeroase atentate teroriste pe care le-a cunoscut Franţa.

Cele trei tinere sunt cercetate din 10 octombrie pentru „participare la o asociere teroristă în vederea pregătirii de crime împotriva persoanelor”, a aflat Le Figaro de la Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT), conform News.ro.

Ţinta lor nu era clar definită, dar ideea era să se atace baruri sau săli de concert din capitală, în orice caz locuri aglomerate.

Cele trei suspecte au fost plasate în arest preventiv pe 8 noiembrie.

Este vorba de al şaselea atentat dejucat în Franţa de la începutul anului 2025, potrivit PNAT.

Toate cele trei suspecte sunt de naţionalitate franceză şi sunt radicalizate. Ele au fost arestate la Lyon, Vierzon şi Villeurbanne.

Între singurătate, impulsuri de moarte şi handicap, acest trio feminin prezintă profiluri surprinzătoare, scrie Le Parisien. Toate trei se declară salafiste. Conform rapoartelor de supraveghere ale Direcţiei Generale pentru Securitate Internă (DGSI), ele nu ies niciodată din casele lor fără un niqab care le acoperă complet faţa. În rest, aceste trei tinere îşi petrec cea mai mare parte a timpului închise în casele lor, vizionând pe Snapchat, TiKTok şi Telegram videoclipuri şi poveşti de propagandă jihadistă.

Tânăra de 19 ani, care a abandonat şcoala după liceu şi este şomeră, este considerată creierul grupului. Discuţiile ei cu un islamist au pus DGSI pe urmele ei şi au permis dezvăluirea planului pe care îl avea împreună cu celelalte două suspecte. Ea ar fi menţionat în special preţul de achiziţie al unei mitraliere de tip Kalaşnikov şi fabricarea de centuri explozive, potrivit informaţiilor RTL.

Faptul că cele trei suspecte s-au întâlnit cel puţin o dată în timpul pregătirii proiectului lor criminal întăreşte convingerea DGSI că acestea intenţionau să treacă la acţiune.

„Ancheta va permite cu siguranţă să se facă distincţia între adevăr şi fals. Ca întotdeauna, trebuie să ne ferim de concluzii pripite”, a declarat pentru Le Figaro Me Thibault Bailly, avocatul suspectei celei mai în vârstă, care suferă de un handicap motor şi este o persoană care în trecut nu avea adăpost.

Rămâne de stabilit dacă declaraţiile făcute „constituiau o ameninţare serioasă sau, aşa cum se poate presupune, încercări zadarnice şi nefericite ale unei fete foarte tinere de a ieşi din singurătatea ei”, a completat Jean-Baptiste Riolacci, avocatul celei mai tinere fete, care prezintă un profil foarte infantil, potrivit Le Figaro.

Continuarea anchetei ar trebui să permită clarificarea intenţiilor reale ale inculpatelor, gradul de realizare a planului lor criminal şi capacitatea lor de a trece la acţiune.

Cele trei inculpate contestă planul de atentat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...