Trei presupuşi membri ai Statului Islamic au fost arestaţi într-o acțiune comună între Maroc și Spania

Data publicării:
jihadist mascat cu steagul ISIS in deseert
Gruparea Stat Islamic cheamă la atacuri în Europa şi SUA. Foto: Profimedia

Trei presupuşi membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) au fost arestaţi miercuri între Maroc şi Spania, într-o operaţiune comună în domeniul securităţii, anunţă poliţia antiteroristă marocană.

Forţa Specială a Direcţiei Generale a Supravegherii Teritoriului (DGST) a arestat două persoane la Tanger (nord), iar Comisariatul General spaniol al Informaţiilor l-a arestat pe „şeful acestei celule teroriste” la Mallorca, anunţă într-un comunicat Biroul Central de Investigaţii Judiciare (BCIJ), citat de agenţia oficială marocană MAP, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Porivit primelor elemente ale anchetei marocane, cei doi suspecţi - plasaţi în arest preventiv - sunt „implicaţi în finanţarea şi susţinerea logistică” a unor combatanţi SI în Sahel şi în Somalia, potrivit aceleiaşi surse.

„Şeful acestei celule este suspectat de faptul că a planificat executarea unui atentat terorist în Spania, prin modul de operare al terorismului individual”, se arată în comunicat.

Cooperarea marocano-spaniolă în domeniul securităţii a permis destructurarea a „peste 30 de celule teroriste, începând din 2014, în ambele ţări, contribuind la înfruntarea unor ameninţări majore şi la dejucarea unor comploturi periculoase care aduceau atingere securităţii lor”, potrivit BCIJ.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Cum ar putea crește salariile în funcție de vechime după noua Lege a salarizării. Calcule pe baza grilelor...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată