Trimisul special al lui Putin a mers în SUA, înainte ca Trump să ia o decizie privind petrolul rusesc

Data publicării:
Kirill Dmitriev - Steve Witkoff
Kirill Dmitriev (stânga) și Steve Witkoff (dreapta). Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Trimisul special al preşedintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, se află în prezent în Statele Unite şi se întâlneşte cu membri ai administraţiei preşedintelui american Donald Trump. Potrivit unor surse Reuters, aceștia vor discuta despre un acord de pace în Ucraina şi despre cooperarea economică dintre SUA şi Rusia.

Vizita are loc înaintea deciziei Statelor Unite cu privire la prelungirea derogării de la sancţiunile impuse petrolului rusesc, care expiră pe 11 aprilie, şi ar putea fi, de asemenea, pe ordinea de zi.

Moscova îşi exprimase speranţa că Washingtonul, după convenirea armistiţiului între SUA şi Iran, va avea timp şi posibilitatea necesare pentru a relua negocierile de pace trilaterale cu privire la Ucraina.

„Sperăm că, într-un viitor previzibil, (SUA) vor avea mai mult timp şi mai multe oportunităţi pentru întâlniri în format trilateral”, declarase miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la discuţiile purtate între Rusia, Ucraina şi SUA.

La începutul lunii martie, Statele Unite au emis o derogare de 30 de zile pentru ca ţările să poată achiziționa petrol şi produse petroliere ruseşti sancţionate, aflate la momentul respectiv pe mare, o măsură pe care secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a descris-o ca fiind un pas pentru stabilizarea pieţelor globale zguduite de efectele războiului cu Iranul.

Licenţa emisă de Washington a autorizat livrarea şi vânzarea de ţiţei şi produse petroliere ruseşti încărcate pe nave începând cu 12 martie, fiind valabilă până pe 11 aprilie, conform Departamentului Trezoreriei.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Noutăți la pensie 2026. Ce bonusuri iau pensionarii anul acesta? Cu cât a crescut ajutorul de înmormântare?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme