Trump amenință studenții cu excluderea și universitățile cu suspendarea fondurilor dacă permit „manifestații ilegale”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump.
Donald Trump. Sursa foto: Profimedia Images

Donald Trump a anunţat marţi pe reţeaua sa Truth Social că „orice finanţare federală va fi suspendată pentru şcolile şi universităţile ce permit „manifestaţii ilegale"

„Agitatorii vor fi trimişi la închisoare şi/sau expulzaţi definitiv către ţările lor de origine. Studenţii americani vor definitiv excluşi sau, în funcţie de infracţiunea lor, arestaţi. FĂRĂ MĂŞTI", a scris preşedintele american, hotărât să bulverseze sistemul educativ, informează AFP, potrivit Agerpres.

Republicanul nu precizează la care manifestaţii se referă.

Anul trecut, mai multe campusuri americane au fost scena unor mobilizări pro-palestiniene, deja puternic denunţate de Donald Trump în timpul campaniei sale pentru Casa Albă.

Guvernul american a anunţat luni că pune capăt contractelor în valoare totală de peste 50 de milioane de dolari cu prestigioasa universitate newyorkeză Columbia, reproşând-i că nu a reuşit să-şi protejeze studenţii de confesiune evreiască.

Şefa Departamentului american pentru Educaţie a criticat „aparenta incapacitate a Universităţii Columbia de a asigura responsabilitatea sa în acest acord fundamental", ceea ce, potrivit ei, "ridică foarte serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte capacitatea sa de a continua să conlucreze cu guvernul SUA".

În plan mai larg, miliardarul american şi-a anunţat în mod clar intenţia de a remania sistemul educativ american, dezangajând statul federal în folosul statelor americane, care au deja grosul competenţelor în materie.

La ora la care unele state conservatoare din sudul SUA restrâng conţinuturile pedagogice consacrate rasismului sau sexualităţii, Donald Trump şi-a afişat intenţia de a face pur şi simplu să dispară ministerul federal al Educaţiei.

Până atunci, el a numit-o pe Linda McMahon, fosta directoare a principalei companii de catch din SUA, căreia i-a trasat misiunea „de a se trimite pe sine în şomaj".

Sistemul educativ este foarte descentralizat în SUA, însă statul federal menţine o influenţă importantă prin fondurile pe care le alocă, în special pentru şcolile situate în zonele sărace sau pentru copiii care au probleme de învăţare.

Donald Trump a pus deja capăt mai multor tipuri de finanţări destinate şcolilor, în cadrul iniţiativelor sale ce vizează persoanele transgen şi politicile de diversitate.

Educaţia este unul dintre principalele câmpuri de luptă pentru conservatorii americani, care acuză şcolile că îndoctrinează copiii difuzându-le idei "woke", un termen peiorativ ce desemnează concepţiile progresiste în materie de sexualitate şi de rasă.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ministrul Muncii, dat afară din guvern de Bolojan. Ce se întâmplă cu pensiile? Vești rele pentru pensionari
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...