Trump crede că Iranul a fost ajutat de China să-şi refacă stocul de armament în timpul armistiţiului. „Am fost puțin surprins”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump.
Donald Trump. Foto: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a sugerat marţi că China a ajutat Iranul să-şi refacă stocul de armament, într-un interviu pentru postul CNBC News.

Iranienii „probabil şi-au refăcut puţin stocurile” de armament după intrarea în vigoare a armistiţiului, a spus şeful statului american, relatează AFP, citată de News.ro.

Statele Unite au „capturat ieri (luni) un vapor care transporta anumite lucruri, ceea ce nu este foarte bine, poate un cadou al Chinei, nu ştiu”, a declarat el.

„Am fost puțin surprins”, a declarat Donald Trump.

„Credeam că am un acord cu preşedintele (chinez) Xi (Jinping), dar asta nu e grav, aşa e la război”, a adăugat Trump.

Întrebat despre negocierile cu Iranul, Trump a spus că Washingtonul se află într-o poziție de forță și că este probabil să se ajungă la un acord.

„Cred că vom ajunge la un acord excelent. Cred că nu au de ales”, a declarat el.

El a afirmat că nu dorește să prelungească armistițiul cu Iranul, adăugând că Statele Unite se află într-o poziție puternică de negociere și că vor obține ceea ce el a numit „o înțelegere excelentă”.

„Nu vreau să fac asta. Nu avem atât de mult timp la dispoziție”, a spus Trump când a fost întrebat despre posibilitatea prelungirii armistițiului.

„Iranul își poate asigura o poziție foarte favorabilă dacă ajunge la un acord”, a spus el, adăugând că oficialii iranieni „nu au de ales” decât să negocieze.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Noul SF al lui Spielberg despre extratereștri domină în cinematografe. Fanii, cuceriți rapid de „Disclosure...
Adevarul
Produsul din aproape orice casă pe care oncologii recomandă să-l eviți: e asociat cu riscul de cancer
Newsweek
Un pensionar cu grupe de muncă obține în instanță creșterea pensiei. Ajunge la 5.100 lei cu o cerere
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani