Donald Trump insistă că SUA vor controla Groenlanda: „O vom obține pentru că are de-a face cu libertatea lumii”

Data actualizării: Data publicării:
lllll
Groenlanda, ultima frontieră a Europei. Sursa foto: Profimedia Images

Donald Trump crede că SUA vor obține controlul Groenlandei, după ce în ultimele săptămâni și-a arătat din nou interesul pentru achiziționare teritoriului danez autonom, relatează News.ro.

„Cred că o vom avea”, a declarat Donald Trump reporterilor care se aflau la bordul Air Force One, potrivit News.ro. Acesta a adăugat că cei 57.000 de locuitori ai insulei „vor să fie cu noi”.

Noile declarații vin în contextul în care premiera daneză Mette Frederiksen a insistat că Groenlanda nu este de vânzare, într-o convorbire telefonică aprinsă cu președintele Trump.

Donald Trump și-a arătat perspectiva de a cumpăra teritoriul arctic în timpul primului său mandat la Casa Albă, în 2019. Atunci acesta declara că un control al SUA asupra Groenlandei este o „necesitate absolută” pentru securitatea națională.

„Cred că oamenii vor să fie cu noi”, a spus Trump când a fost întrebat despre insulă în sala de presă la bordul avionului prezidenţial, potrivit sursei citate.

„Nu ştiu cu adevărat ce pretenţii are Danemarca asupra ei, dar ar fi un act foarte neprietenos dacă nu ar permite ca acest lucru să se întâmple, deoarece este pentru protecţia lumii libere”, a adăugat acesta.

Donald Trump a punctat „cred că vom obține Groenlanda pentru că are de-a face cu libertatea lumii”: „Nu are nimic de-a face cu Statele Unite, în afară de faptul că noi suntem cei care putem oferi libertate. Ei nu pot”.

În ciuda declarațiilor pozitive făcute de Donald Trummp, premierii din Groenlanda și Danemarca au declarat că insula nu este de vânzare.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...