Trump, dat în judecată pentru sancțiunile impuse Curții Penale Internaționale. „Un atac frontal împotriva statului de drept”

Data publicării:
Președintele SUA, Donald Trump.
Președintele SUA, Donald Trump. Sursa: Profimedia

Organizații pentru apărarea drepturilor omului au sesizat marți justiția americană pentru a contesta sancțiunile impuse de președintele Donald Trump Curții Penale Internaționale (CPI). Organizațiile susțin că măsurile afectează capacitatea victimelor crimelor de război de a obține dreptate.

Într-o plângere depusă la New York, patru organizații, între care Human Rights Watch, au susținut că sancțiunile trebuie anulate, deoarece încalcă, printre altele, dreptul la libertatea de exprimare garantat de Primul Amendament al Constituției Statelor Unite, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Acesta este un abuz de putere ilegal care constituie un atac frontal împotriva statului de drept, independenței judecătorilor, procurorilor și avocaților, principiilor fundamentale ale ordinii juridice internaționale, precum și a principiului unui acces egal la justiție”, se arată în plângere.

Restricțiile „compromit grav capacitatea de urmărire în justiție a autorilor genocidurilor, crimelor de război și crimelor împotriva umanității”, se mai arată în documentul de 101 pagini.

Sancțiuni împotriva magistraților CPI

Statele Unite, care nu au aderat la tratatul internațional prin care a fost instituită CPI, au impus sancțiuni mai multor magistrați ai Curții.

Măsurile le interzic judecătorilor sancționați să intre pe teritoriul SUA și blochează orice tranzacție imobiliară sau financiară pe care aceștia ar încerca să o realizeze în Statele Unite.

Sancțiunile reprezintă în principal un răspuns la anchetele desfășurate de CPI împotriva Israelului, aliat al Statelor Unite. În 2024, Curtea a emis mandate de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al fostului ministru al Apărării Yoav Gallant.

Organizațiile spun că se tem de sancțiuni

Plângerea depusă marți susține că măsurile adoptate de administrația Trump au provocat un „prejudiciu profund și ireparabil”.

Cele patru organizații care au inițiat acțiunea în justiție - Human Rights Watch, American Friends Service Committee, Center for Constitutional Rights și Open Society Institute - afirmă că au fost nevoite să își limiteze interacțiunile cu CPI de teama expunerii la sancțiuni.

Acțiunea îi vizează, pe lângă președintele Donald Trump, și pe secretarul de stat Marco Rubio, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, și secretarul Justiției, Todd Blanche.

CPI, înființată în 2002

Creată în 2002, Curtea Penală Internațională urmărește persoane acuzate de comiterea unora dintre cele mai grave atrocități, precum crime de război, crime împotriva umanității și genocid.

Opoziția Washingtonului față de CPI nu este specifică administrației Trump. Și administrații americane democrate anterioare au criticat activitatea Curții.

Luna trecută, Washingtonul a lansat o ofensivă diplomatică majoră împotriva CPI, acuzând-o că „amenință” cetățenii americani și cerând partenerilor săi să se retragă din organizație.

Trei judecători ai CPI sancționați de administrația Trump au depus, în iunie, o plângere împotriva președintelui american și a mai multor oficiali de rang înalt din administrația sa. Aceștia susțin că măsurile adoptate împotriva lor sunt ilegale.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”