„Trump este temporar”, a spus guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, virulentul oponent al președintelui SUA

Data publicării:
TX: Harris County Democratic Rally with Gov. Gavin Newsom
Gavin Newsom. Foto: Profimedia

În absenţa lui Donald Trump la COP30 din Brazilia, principalul său adversar democrat, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a atras atenţia marţi cu o apărare fără echivoc a acţiunilor climatice, în aşteptarea anului 2028, scrie News.ro.

„Trump este temporar”, a declarat marţi Gavin Newsom la Belem, oraşul din Amazonia braziliană care găzduieşte conferinţa ONU privind clima, fără nicio delegaţie federală americană pentru prima dată în istoria COP.

„Donald Trump se dublează în imbecilitate”, a declarat el, criticând regresul guvernului federal în materie de energie şi climă, precum şi a doua retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris, motorul cooperării mondiale în domeniul climei.

Pe tot parcursul zilei, virulentul oponent al lui Donald Trump, considerat unul dintre cei mai serioşi candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2028, a repetat că retragerea sa este o „abominaţie”.

El a multiplicat întâlnirile şi evenimentele la nivel înalt, cu guvernatorul statului brazilian Para, cu un ministru german, cu preşedintele brazilian al COP30... gustând din specialităţile culinare amazoniene, suc de acai şi cupuaçu, un fruct local.

Întrebat de AFP în timpul unei vizite în oraş, el a afirmat că un preşedinte democrat va reintegra Statele Unite în Acordul de la Paris „fără ezitare”. „Este o obligaţie morală, este o necesitate economică”, a continuat el.

La fiecare etapă, Gavin Newsom a lăudat California ca model, care, dacă ar fi independentă, ar fi a patra economie mondială, şi a cărei energie electrică a fost „100% curată” (fără combustibili fosili) nouă zile din zece în acest an.

Oraşele, provinciile şi regiunile din multe ţări sunt foarte prezente la această COP pentru a demonstra că acţiunile climatice la nivel regional sau local completează cele ale statelor - chiar dacă nu au un loc în negocierile ONU, rezervate aici guvernelor membre ale Convenţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC).

De asemenea, prezentă la eveniment, guvernatoarea democrată a statului New Mexico, Michelle Lujan Grisham, a afirmat că „atunci când guvernul federal se implică, noi facem mai mult, iar când se retrage, facem şi mai mult”.

Absenţa reprezentanţilor administraţiei Trump este, în orice caz, o uşurare pentru cei care se temeau că Statele Unite vor sabota negocierile, aşa cum s-a întâmplat în octombrie la Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), unde un acord privind taxa pe carbon a fost respins după ameninţările americane la adresa anumitor ţări.

Retragerea din Acordul de la Paris decisă de preşedintele american va intra în vigoare în ianuarie 2026, dar Statele Unite rămân membre ale UNFCCC şi îşi vor păstra locurile la COP.

„Poziţia lui Trump este excesivă”, a declarat pentru AFP Abe Assamoi, reprezentantul Coastei de Fildeş la COP, „pentru că ştim că schimbările climatice sunt o realitate”.

„Absenţa Statelor Unite nu compromite COP”, a subliniat joi premierul portughez Luis Montenegro la Belem. Dar pe termen lung, reangajarea ţării, al doilea emitent mondial de gaze cu efect de seră, va fi „indispensabilă”, a continuat el.

De aici şi prezenţa guvernatorului californian, „cu umilinţă”, pentru a convinge ţările care îşi pierd încrederea în Statele Unite din cauza oscilaţiilor în materie de climă, de la George W. Bush şi neratificarea Protocolului de la Kyoto la Donald Trump.

În ceea ce-i priveşte pe concetăţenii săi, pentru a face din climă un subiect mai puţin controversat, Gavin Newsom a recunoscut că încă mai caută reţeta potrivită.

„Majoritatea publicului meu nu ştie ce înseamnă Celsius, când vorbim de 1,5 °C. Cât înseamnă asta în Fahrenheit?”, s-a întrebat el la sfârşitul zilei. „Emisiile de gaze cu efect de seră, plutesc în cer, aterizează? Avem nevoie de metafore mai bune”.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...