Trump glumeşte că SUA vor prelua Cuba în drumul de întoarcere din războiul din Iran: „Vor spune: Vă mulţumim foarte mult, ne predăm”

Data publicării:
Donald Trump.
Donald Trump. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele SUA Donald Trump a glumit vineri despre posibilitatea ca Statele Unite să preia imediat Cuba, sugerând că forţele militare ar putea acţiona asupra ţării în drumul de întoarcere din războiul din Iran, relatează CNN și News.ro.

„Şi el provine iniţial dintr-un loc numit Cuba, pe care îl vom prelua aproape imediat”, a spus Trump, în timp ce făcea referire la un prieten din public.

Trump a sugerat apoi că orice acţiune împotriva Cubei ar urma rapid după încheierea operaţiunilor din Orientul Mijlociu.

„O să terminăm mai întâi una, îmi place să duc lucrurile la bun sfârşit", a spus Trump, referindu-se la războiul din Iran.

„În drum înapoi din Iran, vom avea una dintre marile noastre - poate portavionul USS Abraham Lincoln, cel mai mare din lume. Îl vom aduce acolo, va opri la vreo 100 de metri de ţărm, iar ei vor spune: Vă mulţumim foarte mult, ne predăm”, a spus el despre liderii cubanezi.

În timp ce făcea aceste declaraţii, Trump părea să zâmbească ironic, iar publicul a râs. Comentariile preşedintelui vin după ce, mai devreme în aceeaşi zi, a semnat un ordin executiv care extinde sancţiunile SUA vizând guvernul cubanez şi entităţile afiliate.

Declarațiile vin după ce președintele american a anunţat, vineri, o înăsprire a sancţiunilor împotriva Cubei, unde a fost organizată o paradă cu ocazia zilei de 1 Mai pentru a „apăra patria” şi a denunţa ameninţările cu o agresiune militară americană.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Fosta soție a lui Elon Musk rupe tăcerea despre căsnicia lor: “Mă făcea să mă simt neînsemnată”. Ce i-ar fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...