Trump ia la țintă Franța și Marea Britanie pentru că nu s-au alăturat SUA în războiul din Iran. „Învățați să luptați singuri”

Data publicării:
donald trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Președintele american Donald Trump a atacat pe rețeaua lui socială Franța și Marea Britanie pentru că nu s-au implicat alături de Statele Unite în campania împotriva Iranului și promite că „SUA nu vor uita”. El îi îndeamnă pe britanici să cumpere combustibil din America sau să meargă „să-și ia petrolul” direct din Strâmtoarea Ormuz.

La fel ca alte țări care au refuzat Statelor Unite dreptul de survol pentru avioanele încărcate cu echipament militar, Franța a devenit și ea ținta lui Donald Trump.

„Franța nu a permis avioanelor cu destinația Israel, încărcate cu echipament militar, să survoleze teritoriul francez. Franța s-a dovedit foarte puțin de ajutor în ceea ce-l privește pe «Măcelarul Iranului», care a fost eliminat cu succes! SUA nu vor uita!!!”, a scris Donald Trump într-un mesaj pe Truth Social.

El a avut un comentariu și la adresa Marii Britanii, căreia i-a reproșat, de asemenea, lipsa de implicare în campania împotriva Iranului. Trump îi îndeamnă pe britanici să cumpere combustibil sin SUA, care are „din belșug”.

„Toate țările care nu pot obține combustibil pentru avioane din cauza Strâmtorii Ormuz, precum Regatul Unit, care a refuzat să se implice în decapitarea Iranului, am o sugestie pentru voi: Numărul 1, cumpărați din SUA, avem din belșug, și Numărul 2, adunați-vă curajul, mergeți la strâmtoare  Ormuz - n.r.) și luați-o pur și simplu. Va trebui să începeți să învățați să luptați singuri, SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost acolo pentru noi. Iranul a fost, în esență, decimat. Partea grea s-a terminat. Duceți-vă și luați-vă propriul petrol!”, a scris liderul de la Casa Albă în alt mesaj.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Atenționare de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...