Trump infirmă zvonurile că o va desemna vicepreședinte pe Nikki Haley și îi dorește „tot binele din lume”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0871618245
Unele zvonuri menţionau şi numele lui Nikki Haley, ultimul contracandidat al lui Trump în cursa pentru nominalizarea republicană, pentru funcţia de vicepreşedinte. Sursa foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte american Donald Trump, din nou candidat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare pentru funcţia de vicepreşedinte, după ce Axios a publicat informația că aceasta ar fi vizată de biroul de campanie al republicanului.

Haley, fostă guvernatoare a statului american Carolina de Sud şi fostă ambasadoare a Statelor Unite la ONU în mandatul prezidenţial al lui Trump (2017-2021) a încercat ea însăşi să obţină nominalizarea Partidului Republican drept candidată la preşedinţie, deşi era creditată cu şanse minime în faţa fostului preşedinte. Ea s-a retras din cursa electorală în martie, recunoscând că Trump va fi probabil candidatul partidului, însă a precizat că nu îl va susţine.

Printre numele cel mai des vehiculate drept posibil candidat la funcţia de vicepreşedinte se numără senatorii Tim Scott şi J.D Vance, precum şi Elise Stefanik, membră a Camerei Reprezentanţilor. Însă unele zvonuri menţionau şi numele lui Nikki Haley, ultimul contracandidat al lui Trump în cursa pentru nominalizarea republicană.

"Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care le iau în considerare pentru funcţia de vicepreşedinte", a spus Donald Trump pe reţeaua sa de socializare, spulberând speculaţiile, , relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Dar îi doresc tot binele din lume!", a adăugat el.

Fosta guvernatoare a statului Carolina de Sud este însă populară printre alegătorii republicani moderaţi şi independenţi, voturi pe care Joe Biden le-ar putea obţine în defavoarea lui Donald Trump.

"Oricine pretinde că ştie pe cine sau când îşi va alege preşedintele Trump vicepreşedintele minte", a spus unul dintre consilierii candidatului republican la Casa Albă. "Cu excepţia cazului în care numele acelei persoane este Donald Trump", a mai spus el.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”