Trump respinge ideea unui al treilea mandat de președinte al SUA: "Voi fi președinte opt ani, voi avea două mandate"

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump nu va încerca să obțină un al treilea mandat de președinte al SUA
Donald Trump nu va încerca să obțină un al treilea mandat de președinte al SUA / Sursă foto: Profimedia

Donald Trump a explicat, în cadrul emisiunii "Meet the Press" la NBC, că nu va încerca să găsească o soluție pentru a putea câștiga un al treilea mandat de președinte al SUA.

Trump a oferit cea mai clară mențiune de până acum că va părăsi Casa Albă după acest al doilea mandat ca șef al statului, fără a încerca să își prelungească șederea și a recunoscut restricțiile legale care îl obligă să facă asta.

„Voi fi un președinte de opt ani, un președinte cu două mandate”, i-a spus Trump moderatoarei Kristen Welker.

Anterior, în martie, Trump îi spusese lui Welker că nu glumea în privința ideii unui al treilea mandat, iar acum a confirmat, din nou, că a primit „cereri puternice” din partea susținătorilor pentru a candida încă o dată. Totuși, a recunoscut că știe care sunt limitele. „Este ceva ce, din câte știu eu, nu ai voie să faci. Nu știu dacă este constituțional sau nu, dar nu este permis,” a spus Trump.

Amendamentul 22 din Constituția SUA prevede că „nicio persoană nu va fi aleasă în funcția de președinte de mai mult de două ori”. Abrogarea acestui amendament ar fi extrem de dificilă, necesitând sprijinul a două treimi din Congres sau al legislativelor din două treimi dintre state, urmat de ratificarea de către trei pătrimi dintre state.

Trump a spus că nu a avut întâlniri oficiale despre o posibilă cale legală pentru un al treilea mandat, dar a auzit „diverse concepte” — inclusiv o strategie îndoielnică din punct de vedere legal, în care Vance ar fi ales președinte și apoi ar transfera funcția înapoi lui Trump. „Alții spun că poți fi ales printr-un vot scris,” a adăugat Trump, în ciuda limitărilor constituționale.

Zvonurile despre un posibil al treilea mandat au luat amploare luna trecută, când Organizația Trump a început să vândă șepci roșii inscripționate cu „Trump 2028”. Acestea costau 50 de dolari și aveau descrierea: „Viitorul arată luminos! Rescrie regulile cu șapca Trump 2028.” În ciuda mesajului, care făcea referire clară la „rescrierea regulilor”,  Trump a spus că intenționează să predea ștafeta înainte de următoarele alegeri prezidențiale.

„Mulți vând șapca 2028,” a spus Trump. „Dar nu este ceva ce intenționez să fac. Vreau patru ani grozavi și apoi să predau conducerea unui republican extraordinar.”

Moștenirea lui Trump: cine va duce mai departe mișcarea MAGA

Când a fost întrebat despre liderii republicani ai viitorului, Donald Trump i-a menționat nu doar pe JD Vance, ci și pe Marco Rubio.

Trump a sugerat că Vance ar avea un avantaj într-o eventuală competiție internă. Întrebat dacă Vance ar fi „în fruntea listei” pentru succesiune, Trump l-a lăudat fără a face angajamente clare.

„S-ar putea foarte bine să fie,” a spus Trump. „Dar nu vreau să mă implic în asta. Cred că este un tip fantastic, strălucit. Marco e grozav. Sunt mulți care sunt grozavi.” Totuși, a subliniat că aceste discuții au loc „mult prea devreme”.

„Dar, evident, dacă cineva e vicepreședinte și e remarcabil, probabil că ar avea un avantaj,” a spus Trump.

Deși evită să-l numească oficial succesor, Trump l-a lăudat constant pe Vance. În februarie, i-a spus lui Bret Baier de la Fox News că Vance este „foarte capabil”, dar nu l-a desemnat în mod clar drept urmaș.

Trump l-a menționat și pe Rubio ca un potențial lider „excelent”. Încrederea în fostul senator din Florida este reflectată de rolurile majore pe care le ocupă: administrator interimar al Arhivelor Naționale, director interimar al USAID și, cel mai recent, consilier pe securitate națională — înlocuindu-l pe Michael Waltz, pe care Trump vrea acum să-l trimită ambasador la ONU.

„Marco face o treabă remarcabilă,” a spus Trump. Deși nu crede că Rubio va rămâne pe termen lung în noul rol, a spus că nu se grăbește să-l înlocuiască.

Când vine vorba despre liderii pentru 2028, Trump a spus că există „până la 20 de oameni remarcabili” care ar putea ieși în față, dar că este concentrat pe alegerile intermediare din 2026, când republicanii vor lupta pentru a păstra controlul asupra Congresului.

Citește și:

Donald Trump s-a răzgândit și nu vrea să-l mai demită pe președintele Sistemului Federal de Rezerve al SUA. Care este motivul

Trump, acuzat că „îşi bate joc” de catolici: „Este o imagine care jigneşte credincioşii și insultă instituţiile”

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din România devenit punct-cheie pentru apărarea țării. Mulți români nici nu știu să-l arate pe hartă
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce s-a ales de Stifler din "American Pie". Seann William Scott are 50 de ani și a schimbat petrecerile pe...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Luca Niculescu anunță că ia în calcul indexarea pensiilor. Ce spune despre majorările de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Sydney Sweeney este verișoara îndepărtată a lui Marilyn Monroe, potrivit unei cercetări genealogice