Trump suspendă sancțiunile anunțate împotriva Columbiei, după ce guvernul de la Bogota a acceptat repatrierea imigranților ilegali

Data publicării:
profimedia-0957312540
Imigranți din Guatemala coboară dintr-un avion militar american, după ce au fost deportați din SUA, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Casa Albă a anunţat că sancţiunile împotriva Columbiei au fost suspendate, duminică seară, după ce această ţară a acceptat condiţiile preşedintelui american Donald Trump privind repatrierea imigranţilor ilegali, relatează AFP, preluată de news.ro.

„Guvernul columbian a acceptat toate condiţiile preşedintelui Trump, inclusiv acceptarea fără restricţii a tuturor imigranţilor ilegali din Columbia repatriaţi din Statele Unite, inclusiv la bordul aeronavelor militare americane, fără limitare sau întârziere”, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

„Pe baza acestui acord, tarifele şi sancţiunile complet redactate vor fi puse la naftalină şi nu vor fi semnate decât dacă Columbia nu respectă acest acord”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, în comunicat.

Pe de altă parte, sancţiunile privind vizele emise de Departamentul de Stat sunt menţinute „până la sosirea cu succes a primului zbor de deportaţi columbieni”, a adăugat aceeaşi sursă. „Evenimentele de astăzi arată clar lumii că America este din nou respectată”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică o serie de sancţiuni împotriva Columbiei, în urma deciziei Bogotei de a refuza avioanele militare care transportau imigranţi deportaţi de Statele Unite.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat astfel că a ordonat o serie de măsuri de represalii, printre care taxe vamale, împotriva Columbiei, care a întors avioane militare americane ce transportau imigranţi ilegali expulzaţi din SUA. Era vorba mai ales despre impunerea de taxe vamale de 25% la toate importurile din Columbia, taxe care vor fi majorate la 50% peste o săptămână, precum şi despre interdicţie de intrare în SUA şi revocare de vize pentru responsabilii guvernamentali columbieni, aliaţi şi susţinători, precizase inițial Trump.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...