Trump vrea să forțeze Iranul la un acord și amenință cu „cele mai intense bombardamente de până acum”

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat, miercuri, să bombardeze Iranul cu o „intensitate mult mai mare decât înainte” dacă liderii iranieni nu încheie un acord cu SUA, crescând astfel presiunea asupra Teheranului, relatează France Presse.

„Dacă Iranul acceptă să ofere ceea ce s-a convenit - o presupunere importantă, probabil, - deja legendara operaţiune Furie epică se va termina”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.

„Dacă nu acceptă, vor începe bombardamentele, iar acestea vor fi, din păcate, la un nivel şi cu o intensitate mult mai mare decât înainte”, a avertizat el. 

Totuşi, sunt greu de descifrat intenţile reale ale lui Donald Trump, care a asigurat de mai multe ori în ultimul timp că nu se grăbeşte în ceea ce priveşte Iranul, iar recent a declarat în Congres că operaţiunea ofensivă Furia epică, lansată pe 28 februarie, s-a încheiat într-adevăr, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Preşedintele american şi administraţia sa caută o soluţie pentru acest conflict, extrem de nepopular în rândul opiniei publice şi care a făcut să crească în special preţul la benzină şi la îngrăşăminte.

Potrivit site-ului Axios, „doi responsabili americani şi alte două surse informate în legătură cu acest dosar” au vorbit despre „un memorandum de înţelegere de o pagină privind încheierea războiului şi stabilirea unui cadru pentru negocieri mai detaliate asupra programului nuclear”.

SUA se aşteaptă să primească răspunsul Teheranului în următoarele 48 de ore.

Memorandumul „prevede ca Iranul să angajeze un moratoriu asupra îmbogăţirii uraniului, ca SUA să accepte ridicarea sancţiunilor şi să deblocheze miliarde de dolari din fondurile iraniene îngheţate, iar ambele părţi să ridice restricţiile privind tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz”, afirmă site-ul informaţional.

Spre surprinderea generală, Donald Trump a anunţat marţi seara că pune capăt operaţiunii denumite Proiectul Libertate (Project Freedom"), destinată să permită sutelor de nave blocate în Golf să traverseze Strâmtoarea Ormuz, de importanţă strategică.

Liderul american şi-a justificat această decizie bruscă, luată în momentul în care proiectul de escortare a navelor abia începuse, prin dorinţa de a încuraja o reglementare diplomatică.

De la începutul războiului angajat de SUA şi Israel împotriva Republicii islamice, care a făcut mii de morţi, mai ales în Iran şi Liban, Teheranul blochează Strâmtoarea Ormuz, afectând economia mondială.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Mihai Bendeac îl „înțeapă” din nou pe Dan Negru: „Nu am nevoie de sabie ca să-l înving”. De unde a pornit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alina Sorescu, răvășitoare într-o rochie cu spatele gol, la petrecerea dată de ziua ei: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Cui îi va lăsa Mirabela Dauer averea. De ce spune că bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru ea
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Semnale misterioase din galaxie i-au pus la lucru pe astronomi. O nouă descoperire ar putea explica una...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...