Trupul unui american dispărut acum 22 de ani a fost găsit mumificat în Peru. Chiar și pașaportul pe care îl avea în buzunar era intact

Data publicării:
Rămășițele mumificate ale unui alpinist american au fost găsite în Peru, la 22 de ani după ce acesta a fost dat dispărut
Rămășițele mumificate ale unui alpinist american au fost găsite în Peru, la 22 de ani după ce acesta a fost dat dispărut. Foto: Profimedia

Rămășițele mumificate ale unui alpinist american au fost găsite în Peru, la 22 de ani după ce acesta a fost dat dispărut în timp ce escalada un munte plin de zăpadă, relatează The Independent.

William Stampfl, pe atunci în vârstă de 59 de ani, a dispărut în iunie 2002, după ce a fost îngropat de o avalanșă pe muntele Huascaran, înalt de peste 6.700 de metri.

Trupul lui Stampfl, hainele, echipamentul de alpinism și pașaportul său au fost găsite, toate conservate datorită temperaturilor reci. Documentele au permis polițiștilor să identifice cadavrul.

Poliția peruană a declarat pentru AFP că trupul lui Stampfl a apărut după ce gheața de pe lanțul Cordillera Blanca din Anzi s-a topit.

Peru a pierdut mai mult de jumătate din suprafața ghețarilor săi în ultimele șase decenii, iar 175 de ghețari au dispărut în totalitate din cauza crizei climatice, în perioada 2016 și 2020.

Trupul lui Stampfl este al doilea corp mumificat găsit în Anzi. Rămășițele unei alpiniste care a dispărut în uriașul lanț muntos în urmă cu 41 de ani au fost găsite anul trecut.

Marta Emilia Altamirano, cunoscută drept Patty, a murit în timpul unei expediții în martie 1981.

Tânăra de 20 de ani a alunecat pe gheață la o altitudine de aproximativ 5.000 de metri și a căzut în gol sute de metri, potrivit surorii ei, care o însoțea.

Corpul ei a fost găsit atașat de un ghețar, iar autoritățile au fost nevoite să spargă gheața pentru a-l extrage.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”