Turcia a permis plecarea navei rusești despre care Ucraina spune că transportă cereale furate. Ambasadorul turc, convocat la Kiev

Data publicării:
Cereale ucraina
Rusia a acceptat ultima dată prelungirea acordului cu încă două luni, începând de la jumătatea lunii mai. Foto: Profimedia Images

Cargoul rusesc Zhibek Zholy, despre care Kievul afirmă că transportă cereale ucrainene furate de Rusia, a reintrat în apele teritoriale ruseşti după ce a părăsit coasta Turciei, unde fusese imobilizat începând de vineri, iar ambasadorul turc la Kiev va fi convocat la MAE ucrainean pentru clarificări, întrucât Ucraina ceruse Turciei arestarea navei, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Ancorată vineri în portul turc Karasu de la Marea Neagră, nava rusească a reintrat miercuri în larg şi a emis ultimul semnal la circa 20 de kilometri de coasta turcă, conform website-ului Marine Traffic.

Potrivit unui responsabil turc, cargoul rusesc „a intrat în apele teritoriale ruse, dar fără a se apropia de un port” pentru moment. Conform agenţiei turce de presă DHA, cargoul şi-a închis transponderul, emiţătorul prin care este localizat.

Autorităţile ucrainene au deplâns decizia Turciei de a lăsa nava să plece. „Regretăm că nava rusă Zhibek Zholy, încărcată cu cereale ucrainene furate, a fost autorizată să părăsească postul turc Karasu, în pofida dovezilor (...) prezentate autorităţilor turce”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko.

„Ambasadorul Turciei la Kiev va fi invitat (la MAE ucrainean) pentru a clarifica această situaţie inacceptabilă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Un membru al echipajului cargoului Zhibek Zholy, citat de agenţia rusă TASS sub acoperirea anonimatului, a declarat că încărcătura navei va fi transferată pe un alt cargou.

Potrivit Kievului, la bordul navei care a plecat joia trecută din portul ucrainean Berdiansk, aflat sub ocupaţie rusă, sunt circa 7.000 de tone de cereale furate de trupele ruse în cursul invaziei asupra Ucrainei.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
O reuniune care i-a încântat pe fanii Harry Potter. Tom Felton a mers să-l vadă la teatru pe Daniel...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, însărcinată pentru prima dată la 36 de ani. Primele imagini cu burtica de gravidă
Film Now
Gillian Anderson critică diferențele salariale de la Hollywood. A primit „jumătate” din salariul colegului ei...
Adevarul
Mecanic român păgubit de 6.000 de euro de un conațional în Spania: „Mi-a spus că trimite doi albanezi să-mi...
Newsweek
E nevoie de 1.000.000 străini pe piața muncii pentru ca pensiile să nu scadă cu 20%. Exemplul Germaniei
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Christina Applegate, mărturisire dureroasă despre operația care i-a schimbat viața: „Am mințit când am spus...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii