Turcia avertizează împotriva unei intervenţii străine în conflictul Iran-SUA: „Va avea consecințe grave”

Data publicării:
steagul turciei
Sursa foto: Profimedia Images

Turcia a avertizat, luni, că orice intervenţie străină în Iran ar conduce la crize şi mai mari în această ţară şi în regiune, şi a îndemnat la negocieri între SUA şi Iran pentru soluţionarea problemelor existente, transmite Reuters.

Iranul se confruntă cu cele mai mari demonstraţii de după 2022, iar preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că se va implica dacă împotriva protestatarilor se foloseşte forţa.

Turcia, stat membru NATO, nu doreşte să vadă haos în Iran, „în pofida anumitor probleme din societatea şi guvernul iraniene”, a declarat Omer Celik, purtător de cuvânt al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), de guvernământ.

„Aşa cum a spus preşedintele (iranian Masoud) Pezeshkian, problemele trebuie rezolvate prin intermediul dinamicii interne a societăţii iraniene şi al voinţei naţionale a Iranului”, a afirmat purtător de cuvânt într-o conferinţă de presă după o reuniune a AKP.

„Noi considerăm că o intervenţie străină va conduce la consecinţe şi mai grave, şi că acea intervenţie, provocată de Israel în special, va conduce la crize şi mai mari”, a adăugat Celik.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a spus sâmbătă că Israelul monitorizează îndeaproape protestele din Iran. „Sperăm că naţiunea persană va fi eliberată în curând de sub jugul tiraniei”, a adăugat el.

Ministrul de externe turc Hakan Fidan a declarat că protestele, care s-au transformat din plângeri din cauza dificultăţilor economice în apeluri sfidătoare la prăbuşurea instituţiilor clericale profund înrădăcinate, au trimis un mesaj foarte puternic Teheranului.

„Aceste demonstraţii, care provin din motive reale şi probleme structurale, sunt totodată manipulate din străinătate de către rivali ai Iranului”, a spus Fidan vineri la postul public TRT.

„Ceea ce încercăm noi să facem (...) este să sprijinim un acord cu Iran care să fie în beneficiul ambelor părţi, în primul rând al americanilor, pentru că stabilitatea regiunii depinde de aceasta”, a mai declarat ministrul de externe turc.

Grupul pentru drepturile omului HRANA, cu sediul în SUA, a declarat că a verificat moartea a 544 de persoane şi arestările a 10.681 de persoane de la începutul protestelor pe 28 decembrie.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent aceste cifre.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Misterele cutremurătoare ale bijuteriei ucigașe. Bizarul destin al ametistului Delhi care a băgat în sperieți...
Newsweek
Ianuarie Pensie limită vârstă: 3.118 lei, invaliditate: 1.092 lei, speciale: 25.477. Când vor crește? Cu cât?
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani