Turcia cere Israelului să înceteze atacurile aeriene asupra Siriei

Data publicării:
avioane de lupta israeliene
Foto: Profimedia

Turcia a cerut Israelului miercuri seara să „înceteze atacurile aeriene” asupra Siriei, a declarat Ministerul turc de Externe, relatează AFP.

„În această perioadă sensibilă pentru Siria, datoria comunităţii internaţionale este de a contribui la instaurarea securităţii şi stabilităţii în Siria. În acest context, Israelul trebuie să înceteze atacurile aeriene care afectează eforturile ţării pentru unitate şi integritate”, a scris purtătorul de cuvânt al ministerului turc, Oncu Keceli, într-un comunicat.

Israelul a intervenit miercuri în violenţele interconfesionale din Siria soldate cu 30 de morţi în decurs de două zile, anunţând că a întreprins o lovitură „de avertisment” care se vrea şi un mesaj către autorităţile siriene pentru a proteja comunitatea druză.

Aceste violenţe au redeşteptat spectrul masacrelor care au făcut peste 1.700 de morţi, în marea lor majoritatea din rândul minorităţii alawite din care provine şi fostul preşedinte Bashar al-Assad, răsturnat de coaliţia islamistă care a luat puterea în decembrie, notează AFP, citată de Agerpres.

Confruntările între grupări armate legate de puterea islamistă sunnită şi combatanţi druzi în împrejurimile Damascului s-au extins miercuri la localitatea Sahnaya, făcând 13 morţi şi arătând provocările cu care se confruntă noile autorităţi în această ţară instabilă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme