Turcia trimite specialiști în Gaza, pentru a căuta cadavrele ostaticilor israelieni nereturnate de Hamas

Data publicării:
Aid trucks continue to enter Gaza following the ceasefire agreement
Fâșia Gaza, după războiul dintre Israel și Hamas. Foto: Profimedia

Turcia a trimis în Gaza 81 de specialiști pentru a participa la operațiunile de căutare a cadavrelor celor 19 ostatici israelieni despre care mișcarea teroristă Hamas spune că nu au fost găsite, a anunțat joi o sursă din cadrul Ministerului turc al Apărării. Aceste căutări vor fi efectuate de echipe de salvare din cadrul AFAD, agenția turcă pentru gestionarea catastrofelor și urgențelor, potrivit Daily Sabah.

„81 de membri ai AFAD se află deja la fața locului”, a declarat sursa referindu-se la agenția turcă pentru gestionarea catastrofelor și urgențelor, adăugând că una dintre echipe se va concentra pe căutarea și recuperarea cadavrelor.

Întrebată dacă forțele militare turce ar putea interveni, sursa a răspuns că aceasta ar fi „mai degrabă sarcina entităților civile precum AFAD”, dar, în teorie, armata ar putea ajuta dacă ar fi necesar.

Echipele de salvare ale AFAD sunt obișnuite să opereze în terenuri dificile și au intervenit în numeroase cutremure care au zguduit Turcia, inclusiv cel din februarie 2023 din sud-estul țării, care a provocat moartea a cel puțin 53.000 de persoane.

AFAD afirmă că a desfășurat misiuni de salvare și ajutor umanitar în peste 50 de țări de pe cinci continente în ultimii ani, inclusiv în Somalia, teritoriile palestiniene, Ecuador, Filipine, Nepal, Yemen, Mozambic și Ciad.

Mișcarea teroristă palestiniană Hamas a declarat miercuri că a returnat Israelului rămășițele pământești ale tuturor ostaticilor decedați la care a avut acces, menționând că recuperarea altora va necesita echipament special, în timp ce președintele SUA, Donald Trump, a declarat că ar putea permite forțelor israeliene să reia luptele în Gaza dacă Hamas nu respectă acordul de încetare a focului.

„Rezistența și-a îndeplinit angajamentul față de acord, predând toți prizonierii israelieni în viață aflați în custodia sa, precum și cadavrele la care a avut acces”, a declarat aripa armată a mișcării de rezistență palestiniene într-o declarație pe rețelele de socializare.

„În ceea ce privește cadavrele rămase, este nevoie de eforturi considerabile și de echipamente speciale pentru recuperarea și extragerea lor. Depunem eforturi mari pentru a închide acest dosar.”

„Israelul se va întoarce pe acele străzi imediat ce voi da ordinul. Dacă Israelul ar putea intra și i-ar zdrobi, ar face-o”, a declarat Trump pentru CNN într-o scurtă convorbire telefonică, când a fost întrebat ce s-ar întâmpla dacă Hamas ar refuza să se dezarmeze.

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce urmează pentru clienții și angajații Carrefour România. Schimbările pregătite după preluarea de către...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Am slăbit 16 kg în 46 de zile”. Oana Radu, a treia transformare radicală din viața ei: “Mă îngraș și slăbesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Brian Hickerson, iubitul lui Hayden Panettiere, încătușat după o altercație într-un bar: „Poliția a scurs...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Senatul acordă un nou beneficiu la pensie. Ce noi obligații are Casa de Pensii față de pensionari?
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei