Ucraina acuză Ungaria și Slovacia de șantaj

Data publicării:
Kyiv, Ukraine - October 22, 2018: The Ministry of Foreign Affairs of Ukraine
Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe Foto: Profimedia

Ministerul ucrainean de Externe a condamnat sâmbătă ceea ce a numit „ultimatumuri şi şantaj” din partea guvernelor Ungariei şi Slovaciei, după ce acestea au avertizat că vor opri livrările de energie electrică către Ucraina dacă Kievul nu reia tranzitul de petrol rusesc, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Livrările de ţiţei rusesc către Ungaria şi Slovacia sunt întrerupte din 27 ianuarie, când, potrivit Kievului, o dronă rusească a lovit echipamente ale conductei în vestul Ucrainei. Bratislava şi Budapesta susţin însă că Ucraina este responsabilă pentru blocajul prelungit.

Premierul slovac Robert Fico a declarat sâmbătă că va opri, în două zile, furnizarea de electricitate de urgenţă către Ucraina, dacă tranzitul petrolului rusesc prin teritoriul ucrainean nu este reluat. O ameninţare similară fusese transmisă anterior de premierul ungar Viktor Orban.

Disputa marchează unul dintre cele mai tensionate momente dintre Ucraina şi cele două state vecine membre UE şi NATO, conduse de lideri care au sfidat consensul european pro-ucrainean şi au cultivat relaţii apropiate cu Moscova. Ungaria şi Slovacia sunt singurele ţări din UE care încă depind în mod semnificativ de petrolul rusesc transportat prin conducta sovietică Drujba, care traversează Ucraina.

„Ucraina respinge şi condamnă ultimatumurile şi şantajul guvernelor Ungariei şi Republicii Slovace privind furnizarea de energie între ţările noastre. Ultimatumurile ar trebui trimise Kremlinului, nu Kievului”, a transmis Ministerul ucrainean de Externe.

Împreună, Ungaria şi Slovacia asigură aproximativ jumătate dintre exporturile europene de electricitate de urgenţă către Ucraina, de care Kievul depinde tot mai mult pe fondul distrugerilor provocate de atacurile ruseşti asupra reţelei energetice.

De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, care marchează marţi patru ani, Ucraina a permis tranzitul exporturilor energetice ruseşti către Europa, deşi acestea au fost drastic reduse.

Pentru perioada în care sunt efectuate reparaţiile la conductă, Ucraina a propus rute alternative de livrare a petrolului către Europa. Potrivit unei scrisori consultate de Reuters, misiunea ucraineană pe lângă UE a sugerat utilizarea sistemului propriu de transport al petrolului sau o rută maritimă, posibil prin conducta Odesa–Brody, care leagă principalul port ucrainean de la Marea Neagră de UE.

Din octombrie anul trecut, Rusia a intensificat atacurile cu drone şi rachete asupra infrastructurii energetice ucrainene, lăsând milioane de locuitori fără curent şi căldură în timpul unor ierni extrem de reci.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce urmează pentru clienții și angajații Carrefour România. Schimbările pregătite după preluarea de către...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...