Ucraina i-a transmis emisarului lui Donald Trump că nu va renunța la integritatea sa teritorială

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Delegaţia ucraineană la convorbirile de miercuri de la Londra privind o posibilă încetare a focului în Ucraina i-a transmis emisarului lui Trump, Keith Kellogg, că Kievul nu va renunţa la integritatea sa teritorială în cadrul negocierilor.

„Am subliniat că Ucraina va rămâne fermă în toate circumstanţele asupra principiilor sale de bază pentru că acestea sunt fundamentul suveranităţii şi integrităţii noastre teritoriale”, a fost formula utilizată de şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, pe X, făcând bilanţul întâlnirii cu Kellogg, scrie EFE preluată de Agerpres.

Iermak a postat acest mesaj la scurt timp după ce preşedintele american Donald Trump l-a acuzat pe omologul său ucrainean, Volodymir Zelenski, pe reţeaua sa de socializare Truth Social, de obstrucţionarea eforturilor de pace prin declaraţiile în care a exclus recunoaşterea peninsulei Crimeea ocupate ca teritoriu rusesc.

Potrivit publicaţiei americane Axios, planul de pace pe care Casa Albă l-a pregătit pentru Rusia şi Ucraina prevede recunoaşterea Crimeei de către ucraineni ca parte a Rusiei. Zelenski a declarat în repetate rânduri că ar accepta controlul de facto al Rusiei asupra unor teritorii în anumite circumstanţe, dar nu şi suveranitatea inamicului asupra oricăror zone ocupate.

Kievul mizează pe o încetare a focului imediată, completă şi necondiţionată înainte de deschiderea oficială a negocierilor, i-a transmis şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, lui Kellogg. „Ne-am exprimat speranţa că acest lucru se aliniază cu viziunea lui Donald Trump”, a adăugat el.

O delegaţie ucraineană condusă de Iermak şi formată din miniştrii ucraineni de externe şi apărării, Andrii Sibiga şi Rustem Umerov, s-a întâlnit miercuri la Londra cu reprezentanţi ai Regatului Unit, Franţei, Germaniei şi SUA pentru a încerca să-şi alinieze poziţiile pe drumul spre pace.

Ucraina e pregătită să negociere, însă nu să capituleze

Ucraina este pregătită să negocieze, dar nu să capituleze, a declarat anterior vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko, în timp ce în presă au apărut detalii despre o propunere americană de acord prin care Ucraina ar ceda aproape toate teritoriile ocupate în prezent de Rusia, potrivit Reuters.

„Nu va exista niciun acord care să ofere Rusiei bazele mai solide de care are nevoie pentru a se regrupa şi a reveni cu mai multă violenţă”, a scris Sviridenko pe X.

„Poporul nostru nu va accepta un conflict îngheţat deghizat în pace”, a adăugat ea.

Acuzațiile lui Trump la adresa lui Zelenski

Preşedintele american Donald Trump a asigurat miercuri că un acord de încetare a focului în Ucraina este „foarte aproape”, acuzându-l totodată pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că complică negocierile prin „cuvintele sale incendiare” asupra Crimeei, informează AFP.

Pe platforma sa Truth Social, Donald Trump, care anterior îl calificase pe preşedintele ucrainean drept „dictator”, l-a acuzat din nou, afirmând că acesta obstrucţionează convorbirile în curs.

„El poate avea pacea sau se poate bate încă trei ani înainte de a pierde toată ţara”, a declarat Donald Trump. „Noi suntem foarte aproape de un acord, dar acest om care nu are cărţile în mână trebuie să ajungă acum la o concluzie”, a adăugat el.

Vicepreşedintele american JD Vance somase anterior Moscova şi Kievul să ajungă la un acord, altfel SUA „se vor retrage” din acest proces. El a sugerat să „îngheţe liniile teritoriale la un nivel apropiat de cele care sunt în prezent”. „Aceasta înseamnă că ucrainenii şi ruşii trebuie să-şi abandoneze o parte din teritoriul pe care îl deţin în prezent”, a adăugat el. „Vor trebui să recurgă la schimburi teritoriale”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că nu ar fi vorba de totuşi de un ultimatum. "SUA îşi continuă eforturile de mediere, pe care noi le salutăm", a declarat el.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme