Ucraina ordonă evacuări în regiunea Dnipropetrovsk din centrul țării

Data actualizării: Data publicării:
Artilerie Ucraina
Artilerie Ucraina Foto: Profimedia

Ucraina a anunţat marţi evacuarea obligatorie a aproximativ o sută de locuitori ai unor sate din oblastul Dnipropetrovsk, care a fost mult timp protejat de frontul din est, dar care acum se află sub focul Rusiei.

De luni de zile, forţele ruse pătrund în oblastul vecin Doneţk, care este parţial ocupat, pentru a face o breşă către oblastul Dnipropetrovsk, în care nu au reuşit încă să pătrundă după trei ani de lupte.

„Această evacuare vizează trei sate din comunitatea Novopavlivka şi alte patru sate din comunitatea Mejivka”, aflate în apropierea liniei frontului, a anunţat pe Telegram şeful consiliului regional Dnipropetrovsk, Mîkola Lukaşuk, scrie News.ro.

Potrivit acestui oficial, în satul Novopavlivka, situat la aproximativ zece kilometri de linia frontului, trăiesc încă „în jur de o sută de locuitori”, inclusiv „doi copii”, din cei 3.500 de oameni care locuiau acolo înainte de invazia rusă din 2022.

„Aş dori să subliniez că în prezent nu există forţe de ocupaţie ruse pe teritoriul regiunii Dnipropetrovsk”, a subliniat Lukaşuk, precizând că „forţele de apărare protejează în mod eficient” regiunea.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul românesc care renaște la granița cu războiul. Cum a devenit un punct-cheie pentru Europa
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
„Războiului stelelor”. Sateliți militari ruși s-au apropiat de unul comercial finlandez care furnizează...
Newsweek
La ce oră intră, vineri, pensiile pe card? Cei 2.500.000 pensionari nu primesc banii în același timp
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”